1.2 C
Bucharest
Thursday, 30 November 2023
HomeEconomieSenatul a decis: Care sunt veștile pentru toți angajații din sistemul de...

Senatul a decis: Care sunt veștile pentru toți angajații din sistemul de Educație

În acest caz, Senat este for decizional, iar legea va pleca la promulgare, dacă nu va fi atacată la Curtea Constituțională.

Legea a fost votată cu 85 de voturi pentru și o abținere, în plenul Senatului.

Propunerea vine “că urmare a întârzierilor generate de asigurarea prin bugetele locale a plății respectivelor cheltuieli, cât și fondurile necesare pentru executarea hotărârilor judecătorești executorii, ce au că obiect acordarea de daune-interese moratorii sub formă dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii prin care s-au acordat drepturi salariale personalului din învățământ”, potrivit actului normativ adoptat de Senat.

Astfel, în 2018 se va plăti 5% din valoarea titlului executoriu, iar în 2019, 10%.

În 2020 și 2021 se va plăti câte 25% din valoarea titlului executoriu, urmând că în ultimul an de plata, 2022, valoarea să crească la 35%.

În 30 de zile de la intrarea în vigoare a acestei legi, Ministerul Educației are obligația de a stabili metodologia de calcul pentru plata drepturilor bănești.

În proiectul adoptat este prevăzut faptul că Inspectoratele Școlare pot redistribui fondurile în sistem, în așa fel încât să acopere eventuale lipsuri din alte zone.

Cele mai citite

Atacurile asupra trupelor americane din Irak și Siria s-au oprit de la armistițiul Israel Hamas

Atacurile altădată aproape zilnice asupra trupelor americane staţionate în Irak şi Siria au încetat de când armistiţiul dintre Israel şi Hamas a intrat în...

Miliarde de euro pentru tehnologii care contribuie la obiectivul zero emisii nete

Comisia lansează miercuri, cererea de propuneri din 2023 a Fondului pentru inovare, cu un buget record de 4 miliarde EUR, pentru a sprijini implementarea tehnologiilor de...

 Îmbrânceli în Parlamentul României, înjurături între parlamentarii AUR și USR. “Du-te, băi, la tomberonul tău”

Scandalul de miercuri din Parlament a pornit după ce, în plen, reprezentanții AUR au spus că în comunism au fost și lucruri bune, precum...
Ultima oră
Pe aceeași temă