24.9 C
București
sâmbătă, 18 septembrie 2021

Senatul a adoptat Legea 5G care ar elimina compania Huawei de pe piața românească

S-au înregistrat 117 voturi „pentru”, 13 împotrivă (din partea senatorilor AUR) şi o abţinere, premierul Florin Cîțu votând pentru proiect.

Proiectul a fost criticat de reprezentanții companiilor de tehnologie pentru că ar conţine numeroase neclarităţi care riscă să arunce în aer industria locală de comunicaţii și ar elimina compania Huawei de pe piața românească.

Legea are drept scop adoptarea unor măsuri referitoare la autorizarea producătorilor de tehnologii, echipamente şi programe software utilizate în cadrul infrastructurilor informatice şi de comunicaţii de interes naţional, precum şi în reţelele de comunicaţii electronice prin intermediul cărora se asigură servicii de comunicaţii electronice de tip 5G – reţele 5G, în vederea prevenirii, contractării şi eliminării riscurilor, ameninţărilor şi vulnerabilităţilor la adresa securităţii naţionale şi apărării ţării.

Potrivit unui amendament al comisiilor juridică, economică, de apărare şi pentru comunicaţii din Senat, amendament însuşit de plen, furnizorii care vor fi în situaţia de a li se retrage autorizaţiile pot folosi echipamentele pentru un termen de 7 ani în cazul reţelelor şi pentru zona de nucleu – 5 ani.

„Pentru realizarea scopului prevăzut, utilizarea de tehnologii, echipamente şi programe software în cadrul infrastructurii informatice şi de comunicaţii de interes naţional, precum şi în reţelele 5G, cu excepţia echipamentelor terminale folosite de utilizatorii finali definiţi potrivit OUG 111/2011, este condiţionată de obţinerea de către producători a unei autorizaţii, în condiţiile prezentei legi. Autorizarea se acordă prin decizie a prim-ministrului pe baza avizului conform al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, în termen de 4 luni de la data solicitării”, prevede proiectul adoptat.

La dezbaterile din Senat, copreședintele AUR Claudiu Târziu a propus retrimiterea la comisii a proiectului şi a atras atenţia existenţei riscului de infringement pentru România, în lipsa notificării Comisiei Europene. „Este o lege importantă strategică şi sunt mirat de graba şi superficialitatea prin care se doreşte adoptarea. Nu a existat o dezbatere reală. (…) Legea nu respectă standardele europene şi internaţionale de securitate cibernetică a reţelelor 5G (…) Fără o dezbatere reală nu avem garanţia că tehnologia 5G este sigură din punct de vedere al securităţii cibernetice şi al siguranţei sănătăţii noastre. Poporul român nu trebuie să fie din nou cobai pentru noi tehnologii insuficient studiate”, a spus Târziu.

Huawei a fost acuzată de SUA că s-ar folosi de echipamentele sale pentru a-i permite statului chinez să-i „spioneze“clienţii pentru a afla informaţii sensibile, acuzație pe care compania chineză a negat-o.

Ultima oră
Pe aceeași temă