12 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăEconomieSemnele crizei sunt peste tot. Vine prăbușirea în imobiliare?

Semnele crizei sunt peste tot. Vine prăbușirea în imobiliare?

Atât construcțiile, cât și tranzacțiile cu locuințe au scăzut anul trecut, după cum arată analizele firmelor specializate, iar această tendință pare să se mențină și în prima parte a acestui an, dacă ne uităm pe datele prezentate de autorități. În martie, de exemplu, după cum anunță Agenția Na­țională de Cadastru și Publicitate Imobiliară ­(ANCPI), s-au vândut doar puțin peste 44.500 de imobile – cu peste 14.100 mai puțin decât în aceeași lună a anului 2018.

Mai mult, per ansamblu, și 2018 pare să fi fost un an prost pentru imobiliare, analizele specialiștilor arătând o ușoară scădere față de 2017. Tot anul trecut s-au făcut tranzacții de sub 1 miliard de euro, un amănunt interesant fiind că investitorii români au fost implicați în doar 25% din ele.

Față de 2016 este încă o creștere, însă datele privind creditul imobiliar (limitat de BNR), creșterea economică (estimată la valori mai mici decât în 2018) și evoluția salariilor (care, după ce au crescut doi ani la rând, vor intra într-o perioadă de plafonare) arată că piața va fi una foarte grea în 2019. Mai ales că, după cum re­iese din cifrele lunii martie, vânzătorii nu lasă deloc din preț, ba chiar cresc pretențiile, deși cererea și vânzările sunt în scădere. Un paradox al pieței românești, care oricum a ieșit din tiparul zonei Central și Sud-Est-Europene (ECE) – piață care, spre deosebire de România, a crescut cu 5% în 2018 în privința investițiilor în imobiliare.

Și totuși, specialiștii din imobiliare sunt optimiști și previzionează anul 2019 pe creștere, cel puțin în privința construcțiilor noi.„Chiar dacă oferta de locuinţe noi se apropie cu paşi repezi de recordul din 2008, apetitul de achiziţie este unul temperat: cumpărătorul manifestă mai degrabă o cumpătare, atenţie la detalii, un simţ critic dezvoltat, respectiv o nevoie de a evalua cât mai corect. Această tendinţă nu poate aduce decât lucruri pozitive pentru piaţă, care se va orienta cât mai mult spre calitate“, spune Adrian Stănescu, project manager Imobiliarium, care crede că anul acesta se vor construi 53.000 de locuințe noi, cu 10% mai mult decât în 2018.

Potrivit specialiştilor în domeniu, printre motivele care au determinat creşterea ofertei de locuinţe noi în prezent se numără evoluţia cererii (în condiţiile în care INS estimează un număr de circa 45.000 de cereri doar în Bucureşti), creşterea puterii de cumpărare în ultimii 5 ani, lipsa consolidării şi investiţiilor în locuinţele vechi, precum şi limitarea dezvoltării infrastructurii.

 

Tranzacții cel mult în stagnare, anul trecut

Volumul tranzacţiilor imobiliare încheiate în 2018 a fost de 940 milioane euro, un nivel similar cu cel înregistrat în anul anterior, dar cu 30% mai ridicat faţă de valoarea raportată în 2016. Investitorii români au fost implicaţi în 25% dintre tranzacţii, potrivit unui raport publicat de firma de consultanţă imobiliară CBRE.

Pentru al patrulea an la rând, sectorul spaţiilor de birouri a atras cel mai mare număr de tranzacţii, cu 55% din totalul acordurilor încheiate în 2018.
„Clasamentul este completat, la distanţă considerabilă, de spaţiile comerciale care au cumulat 33% din tranzacţii, de segmentul ­spaţiilor industriale, cu 7% şi de hoteluri şi alte tran­zacţii, care au însumat ­restul de 5%“, arată documentul citat.

Piaţa imobiliară bucureşteană a avut cea mai intensă activitate şi în 2018, cu 77% din totalul investiţiilor înregistrate la nivel urban naţional. Investitorii autohtoni au fost cei mai activi, implicându-se în aproape 25% din totalul tranzac­ţiilor, urmaţi de fondurile sud-africane, care au avut o pondere de 18%, şi de investitorii portughezi, cu 13%, potrivit CBRE.

Totodată, cele mai mari tranzacţii din 2018 au avut loc în a doua jumătate a anului, pe segmentele spaţiilor de birouri şi spaţiilor comerciale. „Cea mai mare tranzacţie a fost vânzarea proiectului de birouri The Bridge (I şi II), care a trecut din posesia dezvoltatorului Forte Partners către Dedeman, în urma unui acord în valoare de 150 milioane euro. A doua tranzacţie, ca valoare, a vizat schimbarea structurii acţionariatului ParkLake Shopping Center şi s-a ridicat la 120 milioane euro. Astfel, Sonae Sierra a devenit unic acţionar al centrului comercial, prin achiziţia participaţiei de 50% deţinute de Caelum Development“, transmite sursa citată.

România – sub media regiunii

Investiţiile imobiliare din Europa Centrală şi de Est au crescut anul trecut, faţă de 2017, cu 5%, la 13,8 miliarde euro, potrivit unui raport al companiei de consultanţă imobiliară Colliers International. Pentru anul acesta, compania estimează că ratele dobânzilor din zona euro vor rămâne la zero, dar randamentele pentru clădirile de birouri ar putea scădea în anumite capitale din regiune.

„Pentru 2019, Colliers estimează că ratele dobânzilor din zona euro vor rămâne la zero, ceea ce înseamnă că lichiditatea va fi crescută, iar preţurile se vor plafona. Randamentele pentru clădirile de birouri ar putea scădea în anumite capitale din regiunea ECE“, se arată în raport.

„Continuarea tendinţei de creştere a salariilor cu mult peste inflaţie ar trebui să susţină consumul şi chiriile în 2019. Tocmai acest tipar de creştere salarială ar trebui să ducă la dezvoltarea sectorului de servicii în cadrul economiilor ECE în următorii ani, apărând regiunea, într-o mai mică sau mai mare măsură, de orice perturbări din economia globală“, consideră Mark Robinson, specialist din cadrul Colliers International.

„În România, volumul tranzacţiilor imobiliare a scăzut în 2018 comparativ cu 2017, situându-se la puţin sub 950 milioane euro, un rezultat bun pentru piaţa locală. Pentru anul 2019 avem un optimism ponderat. Economia va continua să crească similar cu rata potenţială de creştere, care este dublă faţă de media UE. În mod normal, contextul economic, alături de un decalaj favorabil de randamente între produsele româneşti şi cele din alte regiuni din ECE, ar fi suficient pentru un rezultat bun în 2019, mai ales având în vedere că tranzacţiile în desfăşurare cu clădiri de ­birouri su­gerează un volum posibil de peste 500 milioane euro. Cu toate acestea, riscurile în creştere, legate de zgomotul economic şi politic, sunt o sursă de ­îngrijorare“, a ­explicat ­Silviu Pop, director în cadrul Colliers ­International.

Cele mai citite

Răsturnare de situație la FC Barcelona! Decizia de ultim moment luată de Xavi

După ce anunțase că la finalul acestui sezon va părăsi banca tehnică a formației FC Barcelona, antrenorul spaniol Xavi Hernandez a ajuns la un...

Care sunt cele mai populare trenduri în amenajarea băilor din hoteluri?

Hotelurile sunt esențiale în turism deoarece sunt locuri în care clienții doresc să se simtă ca acasă în timpul șederii lor. De aceea, este...

Premierul Poloniei Donald Tusk are pneumonie. Cum îi va fi afectată agenda politică

Premierul polonez Donald Tusk îşi va restrânge apariţiile publice în următoarele zile după ce a fost diagnosticat cu pneumonie, a anunţat joi biroul său...
Ultima oră
Pe aceeași temă