19.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăEconomieProbleme cu stocurile de laptopuri şi ceasuri inteligente

Probleme cu stocurile de laptopuri şi ceasuri inteligente

Directorul general al Flanco, Dragoş Sîrbu, a declarat că pentru 2020 există, în momentul de faţă, toată această presiune, legată de coronavirus.

“Sunt specialişti care au evaluat impactul pe categorii de produse, datorită evenimentelor care au fost în China, şi vedem ce se întâmplă acum în Europa. Cele mai afectate vor fi laptopurile şi smart-watch-urile, pentru că fabricile din China au pornit mai târziu.

Deci vor exista probabil în trimestrul II al nostru probleme pe zona de stoc de marfă, de disponibilitate de marfă pentru că fabricile nu au produs. Cei care au făcut estimări şi măsurători în sensul acesta spun că smartwatch-urile şi laptopurile, zona de produse inteligente, sunt practic cele mai afectate.

Deci cam aşa arată predicţia făcută ca impact datorită lipsei de producţie la începutul anului”, a declarat Dragoş Sîrbu, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, fluctuaţia din producţia de produse electronice ar putea avea ca efect creşterea preţurilor acestora.

“Partenerii zic că vor fi nişte probleme. La smartphone-uri, ei se uită la mutat producţia din China, dar e posibil să dureze. N-aş spune că resimţim această problemă, acum nu o resimţim, dar nu o excludem, adică e posibil ca în trimestrul următor să mai scadă un pic stocurile sau disponibilitatea de produse, cum la fel de adevărat e că e foarte posibil să mai crească preţurile.

Stocuri avem suficiente, adică stocuri sunt în momentul acesta ca să acoperim două-trei luni de insuficienţă a producţiei. Dacă vorbim de o lună sau de două de oprire a producţiei, de shortage, acoperim fără probleme. Dacă vorbim de jumătate de an, nu mai acoperim”, a adăugat Dragoş Sîrbu.

Cele mai citite

Poliția se așteaptă la valori mari de trafic spre munte și spre mare

Centrul Infotrafic a transmis că valorile de trafic ar putea să crească în principal pe cele două drumuri naţionale cu staţiuni montane intens circulate...

Ungaria a rămas în urma României la PIB-ul pe cap de locuitor

"România a întrecut Ungaria la PIB-ul pe cap de locuitor, iar românii sunt cu mult înaintea maghiarilor la consum", scrie, într-o analiză pentru Portfolio.hu,...

Europarlamentarul Ramona Strugariu va candida la funcția de primar în Cluj-Napoca

Eurodeputata Ramona Strugariu, copreşedinte REPER, şi-a lansat, sâmbătă, candidatura la funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca, conform agerpres.ro. "Am intrat în politică tocmai ca să...
Ultima oră
Pe aceeași temă