13.2 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăEconomieAutoNoul model auto Dacia Jogger a impresionat Parisul

Noul model auto Dacia Jogger a impresionat Parisul

Noul model pentru familie de la Dacia, Jogger, a ajuns să fie prezentat la Ambasada României din Franța, Paris, comenzile pentru acesta începând din luna decembrie 2021.

Dacia Jogger este disponibil la lansare cu două motorizări – noul motor pe benzină TCe 110 și motorul ECO-G 100 -, iar prețul de pornire pornește de la 13.990 de euro.

„ Simplitate, robusteţe, spirit autentic, sub o formă mai afirmată şi mai modernă – așa se prezintă noua identitate de marcă și noile modele Dacia. Reprezentanții Dacia/Renault din România, Franța și Maroc prezintă noul model Jogger în Europa și ne bucurăm că au inclus ambasada noastră în traseul clădirilor emblematice din drumul lor. Pentru că Dacia este unul din cele mai reprezentative simboluri ale României în străinătate, dar și ale relației moderne de cooperare româno-franceze ”, scriu cei de la Ambasada României de la Paris.

Prezentat în premieră mondială la începutul lunii septembrie 2021 la Salonul Internațional al Mobilității de la Munchen, Jogger este disponibil pe piaţa din România în două configurații – cu 5 şi cu 7 locuri – şi în două versiuni de echipare: Essential şi Comfort. Acestora li se adaugă, încă de la lansare, o serie limitată, intitulată „Extreme”, care cuprinde elemente de design specifice.

Jogger dispune de două motorizări: propulsorul cu alimentare mixtă benzină/GPL ECO-G 100 şi noul motor TCe 110 cuplat cu o cutie de viteze manuală cu șase trepte. Ambele motoare sunt echipate cu sistemul Start & Stop și sunt conforme normei Euro 6D Full.

Prețurile variază între 13.990 Euro (TVA inclus) pentru versiunea Essential în configurație cu 5 locuri, echipată cu motorul ECO-G 100 şi 16.950 Euro (TVA inclus) pentru versiunea Comfort în configurație cu 7 locuri, echipată cu motorul TCe 110.

În ceea ce priveşte Seria Limitată „Extreme”, aceasta afișează prețuri cuprinse între 16.800 Euro (TVA inclus) în cazul variantei cu 5 locuri şi motorizare ECO-G 100 şi 18.000 Euro (TVA inclus) pentru configurația cu 7 locuri şi motorizare TCe110.

”Vehicul polivalent, Dacia Jogger preia atribute aparținând a trei categorii diferite de modele : lungimea unui break, spațiul interior al unui monovolum și liniile unui SUV. Jogger este așadar « inclasabil ». Ca vehicul destinat familiilor, el oferă cel mai bun raport preț/spațiu interior din categorie, în timp ce numeroasele posibilități de utilizare îi subliniază caracterul polivalent”, spun cei de la Dacia, conform hotnews.ro.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Noul director sportiv al Rapidului, primele declarații după instalarea în funcție

Daniel Sandu, noul director sportiv al Rapidului, a declarat că gruparea giuleşteană este un club solid din punct de vedere financiar şi că nu...

George Simion: „Noi nu vrem să fim încă un parazit pe spatele statului român”

Preşedintele AUR, George Simion, a afirmat joi că Alianţa pentru Unirea Românilor nu vrea să fie „încă un parazit pe spatele statului român”, susținând...

Crește numărul sportivilor români calificați la Jocurile Olimpice! Alin Alexuc și-a câștigat biletul pentru Paris

Numărul sportivilor români calificați la Jocurile Olimpice de la Paris a ajuns la 83, după ce luptătorul Alin Alexuc-Ciurariu a obţinut victorii pe linie...
Ultima oră
Pe aceeași temă