13.4 C
București
duminică, 13 octombrie 2024
AcasăEconomieMinisterul Energiei dă undă verde proiectului care va permite exportul de gaze

Ministerul Energiei dă undă verde proiectului care va permite exportul de gaze

‘Proiectul pe care tocmai l-am autorizat va permite României să alimenteze Bulgaria cu gaze naturale din producţie proprie, dar şi preluarea de către Transgaz a gazelor din platoul continental al Mării Negre. Beneficiile proiectului se vor simţi inclusiv în ceea ce priveşte aprovizionarea cu gaze a diferitelor zone ale ţării mai ales pe timpul iernii când, din cauza temperaturilor scăzute, cresc foarte mult consumurile”, a declarat ministrul Energiei, Anton Anton, într-un comunicat remis de Agerpres.

Valoarea totală a lucrărilor este de aproape 17 milioane lei.

De asemenea, pe lângă exportul spre Bulgaria, acest proiect va permite şi dirijarea unor volume de gaze spre Republica Moldova, potrivit unui document postat pe site-ul Transgaz, operatorul sistemului naţional de transport.

„Prin implementarea Proiectului, alimentarea Bulgariei poate fi asigurată din Sistemul Naţional de Transport pe culoarul SNT – Oneşti – Şendreni – Isaccea – Tranzit 1 – Negru Vodă. De asemenea, în cazul preluării gazelor din platoul continental al Marii Negre în conducta Tranzit 1, se pot asigura simultan alimentarea Bulgariei, alimentarea zonelor deficitare din SNT, precum şi dirijarea unei cantităţi de gaze spre Podişor – Moşu sau exportul unei cantităţi de gaze naturale către Republica Moldova”, spun reprezentanţii Transgaz în documentul de prezentare a proiectului, datat decembrie 2017.

Lucrările ar urma să se desfăşoare în perioada 2018-2019. Anul acesta ar trebui ca faza I să fie finalizată, iar proiectul să fie pus în funcţiune, urmând ca partea a doua a lucrărilor să fie gata în 2019.

Cele mai citite

România face eforturi susținute pentru aderarea la Schengen, afirmă ministrul de interne. „Ne luptăm cu ghearele şi cu dinţii”

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat recent că autoritățile române depun eforturi intense pentru a asigura aderarea completă a României la Spațiul Schengen. Potrivit...

Biletele pentru retragerea lui Rafael Nadal la Cupa Davis se vând la prețuri record, ajungând până la 50.000 de euro

Biletele pentru faza finală a Cupei Davis, unde Rafael Nadal își va anunța retragerea, se vând pentru sume ce variază între 2.800 și peste...

Armata rusă lansează o contraofensivă majoră în regiunea Kursk, recucerind teritorii strategice

Forțele armate ruse au inițiat o contraofensivă de amploare în mai multe zone din regiunea Kursk, ocupată de Ucraina la începutul lunii august. Conform unor...
Ultima oră
Pe aceeași temă