10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăEconomieImobiliareNoi promisiuni social-democrate. Cei cu venituri mici nu vor plăti impozite pe...

Noi promisiuni social-democrate. Cei cu venituri mici nu vor plăti impozite pe locuințe scumpite

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu a afimat miercuri că impactul unei eventuale creşteri a impozitelor pe locuinţe nu va avea efect asupra persoanelor cu venituri mici.

Ministrul Finanţelor a fost întrebat ce planuri are cu impozitele pe locuinte, pe anul viitor, el afirmând că OUG 16 este la Senat şi că s-au depus o serie de amendamente pe partea de proprietate.

”Înţeleg că senatorii PNL şi PSD au depus un amendament, în analiza acestui amendamentat am văzut că sunt şi poziţiile Asociaţiilor Comunelor, asociaţia Municipiilor, Consiliilor Judeţene care sunt de acord cu această abordare, drept pentru care Parlamentul va trece la dezbateri şi la avizarea acestui amendament, care, de fapt, are în vedere o actualizare a grilei de raportare a  stabilirii impozitelor pe proprietate, a declarat ministrul de Finanţe. 

Adrian Câciu a precizat, întrebat cu cât ar urma să crească impozitele, că ”nu e neaparat necesar să crescă impozitele”.

”Faţă de acesta grilă care a fost stabilită în 2015, autorităţile locale au o marjă de stabilire cuprinsă între 0,8 şi 2%. Pot acţiona în această marjă, pot creşte impozitele. Până la urmă este vorba despre veniturile autorităţilor locale şi atunci când ne întrebăm de ce de fiecare dată, statul din bugetul de stat, din taxele tuturor trebuie să suplinească lipsa veniturilor de la nivelul autorităţilor locale, cred că un răspuns vine şi din partea asta de colectarea a veniturilor locale”, a spus el. 

Ministrul a mai arătat că nu în ultmul rând trebuie să ţineţi cont că populaţia cu venituri mici este protejată din perspectiva impozitelor pe proprietate, există o serie de credite fiscale care sunt prevăzute în Codul Fiscal, deci impactul unei eventuale creşteri a impozitelor nu va fi pe personele cu venituri mici.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă