22.8 C
București
marți, 21 iulie 2026
AcasăEconomieFoto interviuPremiu de excelenta obtinut la Euroexpo Porte de Versailles

Premiu de excelenta obtinut la Euroexpo Porte de Versailles

Nu demult s-a incheiat Salonul International de lenjerie de la Paris, cea mai importanta manifestare in domeniu, desfasurata anul acesta la Eurexpo Porte de Versailles. Manifestarea, la care au participat peste 500 de firme producatoare de lenjerie, a cuprins prezentari de moda, dar si seminarii internationale referitoare la aspecte importante precum inovatie, tendinte si materiale. Prestigioase firme precum Aubade, Bacirubati, Rosana Ansaloni, Lise Charmel, Chantelle, Ravage, Chantal Thomas, Argentovivo, Bleumarine, Nina Ricci, Versus, Lejaby etc. au prezentat la cel mai important eveniment al Salonului, Parada Ultralingerie, cate o piesa de haute couture. Dupa noua ani de participare la salon, firma romaneasca Jolidon s-a aflat printre expozantii la Parada Ultralingerie. Si nu numai ca a participat, dar a si castigat unul dintre cele trei trofee puse in joc. Produsele au fost jurizate fara a se sti brandul, iar produsul Jolidon a fost votat in unanimitate. Cand s-a aflat identitatea brandului… Asta a fost. Calitatea produsului a hotarat. Jolidon a castigat. Premiul a venit ca o confirmare a valorii brandului romanesc la cel mai inalt nivel, juriul fiind format din critici de moda, fashion editori de specialitate, precum si reprezentanti ai celor mai exigenti clienti. Premiul acordat este un premiu de excelenta, recompensand cea mai reusita si indrazneata modalitate de asociere, de lucru al materialelor si accesoriilor intr-un concept unitar, surprinzator si original.
Tema de inspiratie pentru parada Ultralingerie a constituit-o basmul, fantasticul, fiecare dintre participanti trebuind sa construiasca o poveste pe aceasta tema. Produsul Jolidon premiat s-a compus din corset si chilot realizat din dantela Chantilly si cristale Swarovski si a reflectat personajul principal din „Dama cu camelii”, creionat de designerii romani ca fiind unul spectaculos, sofisticat, de o frumusete rapitoare, dar de o fragilitate extraordinara. Corsetul reflecta trecutul sever, romantic si misterios, cristalele si perlele Swarovski stralucesc in mii de scanteieri, in timp ce dantela sofisticata aduce un plus de senzualitate dramatica.

Cele mai citite

Spania cucerește din nou Cupa Mondială! Argentina pierde coroana după o finală dramatică

Spania a învins Argentina cu 1-0 după prelungiri și a devenit campioana mondială a ediției 2026.Spania a câștigat Cupa Mondială 2026, după ce s-a...

Nicușor Dan: Forțele Aeriene Române au un rol esențial în apărarea spațiului aerian și consolidarea Flancului Estic al NATO

Președintele Nicușor Dan a transmis, luni, un mesaj cu prilejul Zilei Aviației Române și a Forțelor Aeriene, în care a evidențiat rolul esențial al...

50 de ani de la istorica aterizare Viking 1: A găsit NASA viață pe Marte fără să știe?

Se împlinesc 50 de ani de la aselenizarea sondei Viking 1 pe Marte, una dintre cele mai importante misiuni din istoria explorării spațiale, ale...
Ultima oră
Pe aceeași temă