16.1 C
București
luni, 27 mai 2024
AcasăEconomieFoto interviuMedicii legiști: Fiica cântăreței Whitney Huston a murit din cauze nenaturale

Medicii legiști: Fiica cântăreței Whitney Huston a murit din cauze nenaturale

Medicii legiști au stabilit că decesul fiicei cântăreței Whitney Huston, Bobbi Kristina Brown, care a murit în 2015, la vârsta de 22 de ani, „nu a avut cauze naturale”, însă nu ei nu au putut stabili dacă moartea a fost provocată intenționat sau accidental, informează Reuters și EFE, citate de Agerpres.

Conform autopsiei, tânăra era sub influenţa unui amestec de marijuana, alcool, morfină şi benzodiazepan, substanţe pe care le utiliza ca sedative sau contra anxietăţii, în ianuarie 2015 când a fost găsită zăcând inconştientă în cada apartamentului din Atlanta în care locuia cu iubitul său, Nick Gordon. Ea a încetat din viaţă în 26 iulie 2015, după ce a fost menţinută mai multe luni în comă indusă. 

Informațiile au fost făcute publice, vineri, după ce un judecător al tribunalului din Fulton a acceptat să fie dezvăluit rezultatul autopsiei, care era sigilat din septembrie 2015, când un alt tribunal decisese că difuzarea acestui material ar putea constitui un pericol pentru martori şi ar compromite ancheta în curs referitoare la moartea tinerei. 

Bobbi Kristina a fost singurul copil al cuplului format din cântăreţul Bobby Brown şi Whitney Houston, interpreta care a murit la 48 de ani, în 2012, înecată în baia unui hotel din Beverly Hills, aşa cum s-a întâmplat la puţin timp după aceea şi cu propria ei fiică. Membrii familiei Brown l-au acuzat pe Nick Gordon de abuz fizic şi de retragerea neautorizată de bani din contul bancar al lui tinerei pe când ea era deja în comă şi au cerut să li se plătească daune de 10 milioane de dolari. 

Bobby Brown a fost nemulţumit de publicarea rezultatului autopsiei înainte ca vreo persoană să fie deferită justiţiei pentru moartea fiicei lui. Reamintind că vineri Bobbi Kistina ar fi trebui să împlinească 23 de ani, el a cerut tuturor să se roage în memoria tinerei.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă