27.7 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăEconomieFoto interviuFOTO Alexandra Stan, topless în FHM Marea Britanie

FOTO Alexandra Stan, topless în FHM Marea Britanie

Cântăreaţa Alexandra Stan a apărut pe coperta revistei FHM din Marea Britanie, care a fost pusă în vânzare joi, informează un comunicat MediaPro Music.

Coperta urmează să fie preluată şi de FHM Germania, în luna octombrie.

Prezenţa cântăreţei este datorată succesului pe care Alexandra Stan l-a avut cu single-ul “Mr.Saxobeat”, cu care a cucerit topurile internaţionale.

Şedinţa foto a avut loc în România, pe plaja hotelului Vega din staţiunea Mamaia. Deşi a primit foarte multe propuneri atât de la reviste din România, cât şi din afară, s-a întâmplat ca propunerea celor de la FHM UK să se sincronizeze perfect cu programul foarte încărcat al artistei. Echipa britanică a venit în România, special pentru acest pictorial. Atmosfera a fost una foarte destinsă, după cum declară artista.

“Am fost foarte relaxată, nu am simţit deloc oboseala, deşi shooting-ul a început dimineaţa la 7 şi s-a terminat undeva pe la 9 seara. Bineînţeles, o parte din «vină» o poartă şi echipa din Anglia, care a fost poate altfel decât mă aşteptam, am lucrat cu nişte oameni profi, foarte calzi şi deschişi, cu care am colaborat foarte bine atât eu, cât şi colegii din echipa mea. În pictorial apare o fotografie făcută chiar de Andrei (MAAN Studio), cel care a realizat şi materialul de making of”, a declarat Alexandra Stan.

 

Cele mai citite

Viktor Orban „a recidivat”: În 2013, în România, a murit un om după un accident cu o mașină din coloana oficială

Accidentul a avut loc în timp ce coloana oficială a lui Viktor Orban gonea spre aeroportul din Stuttgart. Cum se întâmplă în astfel de...

Indiferent când e primul tur și când e al doilea tur al prezidențialelor, Ciucă tot a ieșit cu turul rupt

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele Partidului Național Liberal (PNL), generalul Nicolae Ionel Ciucă, nu s-a săturat să piardă cu 0 – 2 în fața președintelui...

Viktor Orban „a recidivat”: În 2013, în România, a murit un om după un accident cu o mașină din coloana oficială

Accidentul a avut loc în timp ce coloana oficială a lui Viktor Orban gonea spre aeroportul din Stuttgart. Cum se întâmplă în astfel de...
Ultima oră
Pe aceeași temă