11.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăEconomieFoto interviuBeyonce şi Jay-Z fac terapie de cuplu pe Internet

Beyonce şi Jay-Z fac terapie de cuplu pe Internet

Cântăreaţa Beyonce şi soţul ei, rapperul Jay-Z, participă la sesiuni de terapie de cuplu organizate de un psiholog pe internet, în timpul turneului lor mondial comun, intitulat "On The Run", relatează Mediafax.

Cei doi artişti americani participă la aceste şedinte de terapie online, prin intermediul aplicaţiei de videochat Skype, pentru a se asigura de succesul relaţiei lor personale, alături de aceea profesională.

"Îl cunosc pe psihologul lor de mulţi ani şi încearcă să participe la şedinţe săptămânale pentru a se asigura că există comunicare între ei şi că nu apar neînţelegeri. Deşi asta poate să pară o măsură drastică, în America în special, terapia de cuplu reprezintă o procedură standard", a  declarat o sursă pentru Daily Mirror.

"Este vorba mai degrabă despre o acţiune de menţinere, nu de o reparare a ceva care nu merge bine. Amândoi sunt fericiţi, iar fiica lor, Blue Ivy, rămâne prioritatea lor absolută", a spus aceeaşi sursă, citată de Daily Mirror.

Beyonce şi Jay-Z au făcut în ultimele luni subiectul unor zvonuri legate de o presupusă infidelitate a rapperului. În presă au apărut informaţii potrivit cărora Jay-Z ar fi avut o aventură cu cântăreaţa R&B Mya şi că acesta ar fi susţinut-o financiar pe interpreta în vârstă de 34 de ani.

În urmă cu două luni, sora cântăreţei Beyonce, Solange Knowles, a fost filmată în timp ce l-a agresat pe Jay-Z într-un ascensor, după petrecerea organizată după gala Met Ball la New York.

Cei doi cântăreţi au dat publicităţii o declaraţie comună în care au afirmat: "Toate familiile au probleme, iar noi nu suntem diferiţi. Ne iubim şi, mai presus de orice, suntem o familie. Am trecut peste acest incident şi sperăm că toată lumea va face la fel".

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă