19.2 C
București
duminică, 14 iunie 2026
AcasăEconomieFoto interviuANI contesta averea lui Adi Minune

ANI contesta averea lui Adi Minune

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) va contesta decizia Comisiei de Cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, care a respins cererea ANI de a-i confisca lui Adi Minune puţin peste o sută de mii de euro a căror provenienţă nu ar putea fi justificată, potrivit Mediafax.

„Vom contesta decizia privind averea lui Adi Minune. În baza precedentului creat în cazul Dan Ioan Popescu, vom ataca în contencios administrativ decizia Comisiei de Cercetare a averilor şi sperăm ca justiţia să confirme raportul nostru conform căruia fostul consilier local nu poate justifica provenienţa unor bunuri şi sume de bani în valoare totală de peste o sută de mii de euro”, au declarat, joi, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii instituţiei.

Comisia de Cercetare de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a clasat cauza legată de sesizarea făcută de inspectorii de integritate privind averea lui Adrian Simionescu, cunoscut sub numele de Adi Minune.

În aprilie 2011, ANI a întocmit un raport de evaluare şi a dispus sesizarea Comisiei de Cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti (CAB) în vederea începerii acţiunii de control cu privire la averea dobândită şi veniturile realizate de Adrian Minune în perioada exercitării mandatului de consilier local la Ştefăneşti, pentru perioada iulie 2008 – decembrie 2010.

Agenţia Naţională de Integritate a constatat în cazul existenţei unei diferenţe semnificative, în cuantum de 432.979,08 lei (104.265,18 euro), între averea dobândită şi veniturile realizate în perioada exercitării mandatului său.
Adrian Simionescu şi-a dat demisia, în 20 aprilie, din postul de consilier în Consiliul Local al Comunei Ştefăneştii de Jos.

Cele mai citite

Ai nevoie de o schimbare implant mamar? Care sunt semnele ce implant mamar deplasat?

Observi că forma sânilor tăi nu mai este aceeași? Simți un disconfort nou sau o asimetrie care te pune pe gânduri? Dacă ai implanturi...

Bruxelles accelerează extinderea: Moldova și Ucraina intră în faza concretă a negocierilor de aderare

Decizia de la Bruxelles marchează trecerea de la angajamentele politice la începutul efectiv al discuțiilor tehnice, privind alinierea legislației celor două țări la standardele...

Bucharest Pride a adus mii de participanţi în centrul Capitalei

Marşul are ca mesaj central solicitarea unor modificări legislative, privind recunoaşterea familiilor formate din persoane de acelaşi sexMarşul Bucharest Pride a început sâmbătă după-amiază...
Ultima oră
Pe aceeași temă