25.6 C
București
marți, 8 iulie 2025
AcasăEconomieFoto interviuActorul Florin Blănărescu a murit la vârsta de 93 de ani

Actorul Florin Blănărescu a murit la vârsta de 93 de ani

Actorul Florin Blănărescu, care a bucurat cu talentul său multe generaţii de spectatori ai Teatrului Municipal "Bacovia" din Bacău, a decedat miercuri dimineaţă, la vârsta de 93 de ani, informează Mediafax.

Corpul neînsufleţit al actorului Florin Blănărescu a fost depus la Biserica "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din Bacău, unde va avea loc şi slujba de înmormântare, sâmbătă, de la ora 10.00. Actorul Florin Blănărescu va fi înmormântat la Cimitirul "Învierea Domnului" din Bacău.

Timp de 60 de ani, actorul Florin Blănărescu şi-a desfăşurat activitatea în domeniul teatrului şi al filmului, în plan naţional şi internaţional. A jucat alături de mari actori ai scenei româneşti şi a făcut parte din distribuţia unor filme precum "Dacii" (1967) şi "Mihai Viteazul" (1971).

În anul 2011, Teatrul Municipal "Bacovia" l-a sărbătorit pe scenă la împlinirea vârstei de 90 de ani. La eveniment, actorul Florin Blănărescu a primit titlul de cetăţean de onoare al municipiului Bacău.

"Florin e un om extraordinar. Îi port o mare iubire, de la 23 de ani. Am debutat aici, la Teatrul «Bacovia», în această sală, îmi vine să şi plâng când mă gândesc. Cu mare tristeţe i-am părăsit pe toţi când am plecat. Am cultul prieteniei şi Florin Blănărescu a rămas unul dintre cei mai buni prieteni ai vieţii mele. El este un om fără pauze. N-am nevoie de nimic, decât de prietenie", a declarat actorul Florin Piersic, la sărbătorirea celor 90 de ani ai actorului Florin Blănărescu.

Ultimul rol pe care actorul Florin Blănărescu l-a interpretat pe scena Teatrului Municipal "Bacovia" a fost Cadîr, în spectacolul "Take, Ianke şi Cadir", de Victor Ion Popa, în care a jucat, în 1998, alături de actorii Nicolae Roşioru, Despina Prisecaru, Constantin Coşa, Gheorghe Doroftei, Florina Găzdaru şi Adrian Găzdaru.

Cele mai citite

VIDEO. Pompierii luptă cu flăcările după un atac rusesc soldat cu doi morți

Pompierii intervin printre ruinele fumegânde pentru a stinge flăcările, după ce un atac rusesc a ucis două persoane și a rănit alte două în...

Guvernul Bolojan își joacă mandatul pe austeritate: TVA, sănătate și dividende în vizor

Milioane de români care beneficiau gratuit de asigurare medicală, vor trebui să achite anual 2.430 de lei pentru a rămâne în sistemul public de...

Barcelona redeschide discuțiile cu Marcus Rashford după ce pistele Luis Díaz și Nico Williams se închid

FC Barcelona a reluat negocierile cu atacantul englez Marcus Rashford, în contextul în care șansele de a-l transfera pe columbianul Luis Díaz de la...
Ultima oră
Pe aceeași temă