19.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăEconomieFonduri europenePNRR, Digitalizarea IMM-urilor: Peste 7.188 proiecte depuse, cu 30% mai mult decât...

PNRR, Digitalizarea IMM-urilor: Peste 7.188 proiecte depuse, cu 30% mai mult decât ținta stabilită

În cadrul apelului „Digitalizarea IMM-urilor – Grant de până la 100.000 euro pe întreprindere care să sprijine IMM-urile în adoptarea tehnologiilor digitale”, derulat de MIPE în cadrul PNRR au fost depuse 7.188 proiecte, în timp ce ținta propusă prin intermediul apelului este semnarea a 5.384 proiecte, potrivit unui comunicat remis România Liberă.

În ultima zi în care au putut fi depuse proiecte, 30 iunie, au fost depuse 3.573 cereri de finanțare. Perioada de depunere a proiectelor a început în data de 15 februarie 2023.

„Interesul aplicanților a fost foarte mare, iar acest lucru nu poate decât să ne bucure. Mediul privat a înțeles nevoia adoptării tehnologiilor digitale și rolul nostru este să facilităm accesul. Vom întreprinde toate eforturile să trecem de perioada de evaluare a proiectelor cât mai repede ca să putem avansa la implementare”, a subliniat Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene. 

Apelul are o alocare de 347,5 milioane euro și s-a adresat IMM-urilor înființate în baza Legii nr. 31/1990 republicată privind societățile, Legii nr. 1/2005 republicată privind organizarea și funcționarea cooperației, respectiv OUG nr. 6/2011 (actualizată) pentru stimularea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanți în afaceri.

La nivelul regiunilor de dezvoltare, bugetul apelului a fost împărțit astfel:

RegiuneaPonderea
Nord Est   12,94%
Sud Est   13,86%
Sud-Muntenia   13,50%
Sud-Vest Oltenia   14,36%
Vest   14,32%
Nord-Vest   11,69%
Centru   11,87%
București-Ilfov     7,46%
Total100,00%

În cazul în care în urma activității de evaluare și selecție bugetul alocat unei/unor regiuni de dezvoltare nu este contractat, proiectele aflate pe lista de rezervă din regiunile care au epuizat alocarea se vor ierarhiza și contracta în funcție de punctajul obținut și în limita bugetului total alocat.

Valoarea fondurilor nerambursabile acordate în cadrul unui proiect va reprezenta 90% din totalul cheltuielilor eligibile pentru toate tipurile de beneficiari, restul de 10% fiind cofinanțarea ce trebuie asigurată de către beneficiari din fonduri proprii.

Perioada de implementare a proiectelor este de 12 luni și va putea fi prelungită doar în situații justificate cu cel mult 6 luni, dar fără a depăși data de 31 decembrie 2025.

În perioada următoare, pentru a începe etapa de evaluare a proiectelor depuse, MIPE va anunța deschiderea Modulului Comunicare pentru toți aplicanții din cadrul acestui apel de proiecte, printr-un anunț publicat pe site-ul instituției (secțiunea https://mfe.gov.ro/category/anunturi-pnrr/).

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Doi tineri au murit după ce au intrat cu scuterul într-un podeț. FOTO

Doi tineri au murit, noaptea trecută, într-un accident rutier produs pe raza satului Budeni, ce aparţine de oraşul Dolhasca, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru...

“Sunt convins că Mircea Geoană va candida la președinție”, spune Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat sâmbătă că are convingerea fermă că Mircea Geoană va candida pentru funcția de președinte al României. Această declarație a...

Nicolae Ciucă comentează declarația lui Ciolacu. Premierul a susținut că Buzăul nu este în Moldova

La sediul Biroului Electoral Municipal, Nicolae Ciucă a fost întrebat despre comentariile premierului Marcel Ciolacu privind locația Buzăului și aluzia sa la un posibil...
Ultima oră
Pe aceeași temă