12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăO urcare cu telegondola in Poiana Brasov, 120.000 lei

O urcare cu telegondola in Poiana Brasov, 120.000 lei

La Poiana Brasov, conditiile pentru schiat s-au imbunatatit vizibil. A inceput sa functioneze noua instalatie de telegondola, cea mai moderna din tara, iar cozile foarte mari care existau pana acum la teleferic si la vechea instalatie de telescaun s-au redus. Telegondola, care a costat 7 milioane de euro, este inchisa si are opt locuri. O urcare costa 120.000 de lei vechi.
La sfarsitul saptamanii, in Poiana Brasov va fi din nou mare aglomeratie, pentru revelion. Pe de alta parte, numerosi turisti rusi, ucraineni si moldoveni de peste Prut au rezervat locuri la hotelurile din Poiana in perioada 7-15 ianuarie 2006, cand sarbatoresc Craciunul si trecerea in noul an pe stil vechi.
Pentru a evita haosul creat in statiune de Craciun, cand sute de masini au fost lasate pe unde a apucat fiecare, Primaria Brasov a identificat noi locuri pentru parcari in Poiana Brasov in perioada revelionului.
Potrivit primarului George Scripcaru, portiunea de teren dintre restaurantul Capra Neagra si Bisericuta de Lemn, zona de langa complexul Miorita si cea de langa hotelul Teleferic vor fi folosite pentru parcari. Scripcaru spune ca aceste spatii vor fi folosite doar in situatii de urgenta, dat fiind ca numai cateva sute de masini pot fi parcate corespunzator in statiune.
Primarul Brasovului a mai precizat ca, in cazul in care vor mai fi blocaje pe drumul dintre Brasov si Poiana Brasov, echipaje ale Politiei vor interzice urcarea masinilor din Brasov spre statiune pana cand traficul revine la normal. “Pe mine personal nu ma deranjeaza blocajul care se creeaza pe drumul spre Poiana. Inseamna ca sunt turisti, ca este activitate serioasa in statiune, ca oamenii se simt bine. Pana la urma, este foarte bine”, a spus el.
In cazul in care in Poiana Brasov nu vor mai fi locuri de parcare, masinile vor fi parcate la Cabana Junilor, in Poiana Mica, iar turistii vor fi transportati in Poiana cu autobuze puse la dispozitie de Regia de Transport Local, a aratat primarul. Pentru a rezolva problema parcarilor in Poiana Brasov, in anul 2006, la Cabana Junilor va incepe construirea unei parcari imense, pe doua hectare, cu 2.500 de locuri, cu lifturi, si a unui teleferic care va transporta turistii in Poiana Brasov.

Cele mai citite

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...
Ultima oră
Pe aceeași temă