13.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăAgricultura umflă PIB-ul în trimestrul 3

Agricultura umflă PIB-ul în trimestrul 3

Agricultura a adus 56% din creşterea PIB-ului în trimestrul al treilea, deşi ponderea sa în formarea acestuia a fost sub 10%. Contribuţia sa este chiar mai mare decât în 2011, un alt an agricol de excepţie.

Datele provizorii furnizate ieri de INS arată că economia a crescut în trimestrul al treilea cu 4,1% faţă de perioada similară din 2012, iar în primele 9 luni ale anului avansul PIB este de 2,7%. România a avut astfel cea mai mare creştere din UE, atât comparativ cu precedentele trei luni, cât şi cu perioada iulie-septembrie 2012, potrivit Eurostat.

Anului agricol bun i se datorează grosul creşterii economice de toamnă, 2,3% fiind avansul PIB-ului mulţumită agriculturii (56% din creşterea totală în intervalul iulie-septembrie). Este o contribuţie chiar mai mare decât cea consemnată în trimestrul al treilea din 2011, un alt an agricol remarcabil, când 1,7% din avansul PIB a venit din agricultură, la o creştere economică identică, de 4,1%. Anul agricol de excepţie se vede şi din ponderea agriculturii în formarea PIB: 9,3% pentru trimestrul al treilea, faţă de 5,8% în primele 9 luni.

Citeşte şi: România, cea mai mare creştere economică din UE în trimestrul trei din 2013

“Economia, fără contribuţia agriculturii, are un an mai slab decât în 2012”, notează pe blogul personal analistul Florin Câţu.

Per total, pe domenii de activitate, creşterea economică de 2,7% din primele 3 trimestre ale anului se bazează pe două con­tri­buţii majore: industria, cu o pondere de 30% la formarea PIB, a adus 1,4%, iar agricultura, cu o contribuţie de 9,3%, a furnizat încă 1% (comerţul şi construc­ţiile sunt pe zero, iar adminis­traţia publică s-a res­trâns cu 0,1%).

Dacă ne raportăm la PIB ca rezultat al sumelor cheltuite, premianţii sunt exportatorii. Din creşterea de 2,7% a PIB-ului în primele 9 luni, exporturile au adus… 5,2%.

Asta deoarece consumul final a contribuit cu numai 0,1%, iar formarea de capital fix (investiţiile) şi stocurile au avut variaţii negative (-1,5%, respectiv -1,1%). Gâlceava dintre preşedinte şi premier din aceste zile pe seama bugetului şi accizelor furnizează veşti bune exportatorilor, cursul de schimb euro-leu atingând ieri maximul ultimelor 11 săptămâni (1 euro=4,47 lei). Consumul a avut o pondere de 77% la formarea PIB în primele 9 luni, investiţiile reprezintă 24%, iar exporturile nete au o pondere negativă de 0,2% (importurile sunt încă puţin mai mari decât exporturile).

Cele mai citite

Conducerile școlilor, umplute de activiști de partid, din timp pentru alegeri

Cred că în acest moment a devenit clar pentru toată lumea că Ligia Deca nu este un ministru al Educației, deși ocupă această funcție,...

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul...

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...
Ultima oră
Pe aceeași temă