13.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăAgras ramane cu numai 23 de angajati

Agras ramane cu numai 23 de angajati

Aflata in acelasi grup austriac (Wiener Stadtische) din care face parte si Unita, societate condusa de Dan Odobescu, cumnatul lui Adrian Nastase, compania de asigurari Agras se confrunta cu serioase probleme. Dan Odobescu este sotul Rodicai Odobescu, sora Danei Nastase, si care pana la inceputul acestui an a ocupat functia de director general al companiei nationale de transporturi aeriene Tarom.
Numai in primul semestru al acestui an, Agras a inregistrat pierderi de peste 40 miliarde de lei vechi, dupa cum reiese din planul de reorganizare trimis de companie Bursei de Valori Bucuresti, unde este cotata. In aceeasi perioada, volumul de prime subscrise s-a ridicat la 20,6 milioane de lei grei (206 miliarde ROL), ceea ce reprezinta 47% din planul anual. “Acest rezultat negativ are drept cauze cresterea cu doar 6% a portofoliului de prime subscrise (comparativ cu aceeasi perioada a anului precedent), cresterea cu 38,76% a volumului de daune platite si cu 16,54% a rezervelor tehnice”, se arata in documentul mentionat.

Restructurare la sange

Aceste probleme au determinat conducerea societatii sa recurga la un plan draconic de restructurare, care va aduce Agras practic la o functionare la limita de avarie. Astfel, in aparatul central, numarul de angajati, inclusiv soferul si secretara directorului, va fi de numai 13 persoane. Decizia a fost luata ca urmare a faptului ca reducerea cu 25% a numarului de angajati din aparatul central, operata in februarie, nu a reusit sa reduca prea mult costurile societatii. De acum inainte, in aparatul central vor mai lucra un director general, doi membri ai Consiliului de Administratie (cu program part-time), un secretar general, un secretar al CA, un sofer si alti noua salariati.
De asemenea, s-a luat si decizia reducerii drastice a numarului angajatilor din teritoriu. Astfel, la nivel teritorial nu vor ramane decat sase inspectori si patru manageri zonali, inclusiv sucursala Bucuresti. Vor ramane numai trei reprezentante teritoriale: Oltenia (cu sediul la Craiova), Dobrogea, Moldova de Sud (Braila) si Banat-Crisana (Oradea).
Nu in ultimul rand, Agras va recurge si la vanzarea unor active, in special cladiri, sperandu-se ca astfel se va mai acoperi din gauri. Se vor mentine practic doua cladiri in Bucuresti, care sunt deja inchiriate, si apartamente in Craiova si Braila. In schimb, vor fi scoase la mezat 41 de cladiri si 77 de autovehicule, la care se adauga piese de mobilier si calculatoare.

Cele mai citite

Adrian Oianu, fost consilier local PNL, s-a înscris în PER și face echipă cu Dan Podaru

Fostul consilier local al sectorului 1 din partea PNL Adrian Oianu s-a înscris în Partidul Ecologist Român și va face echipă cu candidatul acestei...

Pachetul de 61 de miliarde pentru Ucraina sau despre cum “era păcii s-a încheiat în Europa”

Congresul american a adoptat un pachet de 90 de miliarde de dolari pentru acordarea de ajutor militar Ucrainei, Israelului și Taiwanului. Fiindcă o reacție...

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...
Ultima oră
Pe aceeași temă