15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăEconomieENEL PERÚ semnează un acord de vânzare a activelor sale de distribuție,...

ENEL PERÚ semnează un acord de vânzare a activelor sale de distribuție, furnzare și servicii energetice avansate către CSGI

Enel S.p.A. (“Enel”) informează că filiala sa Enel Perú S.A.C. (“Enel Perú”), controlată prin intermediul companiei chiliene listate la bursă Enel Américas S.A., a semnat un acord cu compania chineză China Southern Power Grid International (HK) Co., Ltd. (“China Southern Power Grid International (HK) Co., Ltd.”).

(“CSGI”) pentru a vinde toate participațiile deținute de Enel Perú în compania de distribuție și furnizare de energie Enel Distribución Perú S.A.A. și în Enel X Perú S.A.C., aceasta din urmă furnizând servicii energetice avansate. Acordul stabilește că CSGI va achiziționa participațiile deținute de Enel Perú în Enel Distribución Perú S.A.A. (echivalentul a aproximativ 83,15% din capitalul social) și Enel X Perú S.A.C. (echivalentul a 100% din capitalul social), pentru o sumă totală de aproximativ 2,9 miliarde de dolari americani, ceea ce evaluează companiile la aproximativ 4 miliarde de dolari americani (100% acțiuni).

În plus, suma totală poate fi ajustată conform unor clauze uzuale în astfel de tranzacții, în funcție de intervalul de timp scurs între semnarea și încheierea operațiunii.

Francesco Starace, CEO și Manager General al Grupului Enel, a declarat: “Prin această tranzacție avem capacitatea să maximizăm valoarea investițiilor realizate până în prezent în digitalizarea rețelelor și în serviciile energetice avansate din Peru, în timp ce continuăm să implementăm planul de cesiune de active anunțat piețelor în timpul prezentării Planului Strategic al Enel în noiembrie, anul trecut și care vizează finalizarea procesului de eficientizare a Grupului, care a fost întotdeauna o piatră de temelie a Strategiei noastre. De asemenea, datorită expertizei și dedicării colegilor care lucrează în aceste companii, lăsăm cumpărătorilor un set excelent de active, care vor continua să impulsioneze dezvoltarea durabilă a țării prin intermediul rețelelor digitale automatizate și al soluțiilor energetice inovatoare.”

Se preconizează că tranzacția va genera o reducere a datoriei nete consolidate a Grupului de aproximativ 3,1 miliarde de euro în 2023 și un impact pozitiv pentru 2023 asupra venitului net raportat al Grupului în valoare de aproximativ 500 de milioane de euro. În schimb, se estimează că tranzacția nu va avea niciun impact asupra rezultatelor economice curente ale Grupului.

Încheierea vânzării este supusă anumitor condiții prealabile uzuale pentru acest tip de tranzacții, printre care se numără autorizarea din partea autorității antitrust competente din Peru și aprobările autorităților chineze competente, responsabile pentru investițiile directe în străinătate (outbound direct investments – ODI).

Tranzacția este aliniată cu actualul Plan Strategic al Grupului, care prevede finalizarea repoziționării Grupului în șase țări principale și anume Italia, Spania, Statele Unite, Brazilia, Chile și Columbia, pentru a spori crearea de valoare.

Grupul Enel este unul dintre principalii actori din domeniul energiei din Peru încă din 2007, activând în domeniul distribuției și furnizării de energie electrică pentru aproximativ 1,5 milioane de utilizatori finali din nordul orașului Lima. În Peru, Grupul activează, de asemenea, în domeniul producției, cu o capacitate instalată de peste 2 GW, din care aproape jumătate din surse regenerabile, în segmentele de producție distribuită și eficiență energetică cu Enel X Global Retail (care include și servicii precum iluminatul public, demand response și cele de stocare), precum și în segmentul de mobilitate electrică cu Enel X Way.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Cotnari a lansat Crama Transparentă

Cotnari, una dintre cele mai emblematice crame din România, cu o istorie îndelungată în producția de vinuri din soiuri pure, românești, lansează campania „Crama...

Europa League: Leverkusen, aproape de finală. Remiză în meciul dintre Marseille și Atalanta

Noua campioană a Germaniei Bayer Leverkusen este cu un pas în finala Europa League, după ce a învins-o în deplasare pe AS Roma cu...

Atacurile asupra libertății presei, la nivel mondial, s-au intensificat. Siguranța jurnaliștilor în România, motiv de îngrijorare

Atacurile politice asupra libertăţii presei, inclusiv detenţia jurnaliştilor, suprimarea instituţiilor media independente şi difuzarea pe scară largă a dezinformării s-au intensificat în mod semnificativ...
Ultima oră
Pe aceeași temă