22.9 C
București
sâmbătă, 5 octombrie 2024
AcasăEconomieEconomie internaționalCriptomonedele, în scădere. Mai revine bitcoinul la 60.000 de dolari?

Criptomonedele, în scădere. Mai revine bitcoinul la 60.000 de dolari?

Criptomonedele trec, în prezent, printr-o perioadă de ajustări. Bitcoin a coborât de la aproximativ 69.000 dolari la un minim de 42.333 dolari pe bursa americană Coinbase, un declin de 38.6%.

Claudiu Cazacu, Consulting Strategist pentru brokerul de burse internaționale XTB România

Sesiunea de sâmbătă (spre deosebire de bursele obișnuite, tranzacționarea criptomonedelor continuă în weekend) a fost în mod special electrizantă, cu scăderi de peste 20% în interiorul zilei, pe seama unor lichidări de poziții probabil forțate, dar și cu o recuperare care a dus sesiunea pe minus de „doar” 8.2%.

Ethereum a avut o scădere temporară asemănătoare: un minim la -17.8%, dar minus de numai 2.3% la închidere.

O teorie interesantă leagă participarea instituțională și a marilor investitori de o corelație mai mare cu piețele tradiționale, cum ar fi cea bursieră (pe acțiuni) și cea de obligațiuni. Așa s-ar putea asocia tendința de scădere din piața bursieră cu cea a Bitcoin, iar datele foarte slabe din piața muncii din SUA de vineri ar deveni unul dintre factorii declanșatori ai scăderilor.

Nevoia de lichiditate în condițiile unor îngrijorări vizavi de noua variantă a virusului poate contribui la dinamica actuală, la fel și temperarea valului optimist susținut mai ales de investitori noi, unii dintre ei operând emoțional.

Operatori cu un istoric de tranzacționare îndelungat au decis să pună la adăpost o parte din câștigurile marcate. Nivelul de risc asociat unor reglementări suplimentare e de asemenea luat în calcul mai ales la nivel instituțional.

Este interesant, totuși, că mișcarea actuală se suprapune cu o creștere a tensiunilor în zone precum Taiwan sau Ucraina, diminuând imaginea Bitcoin ca scut față de turbulențele geopolitice. În fapt, însă, o astfel de evaluare se poate face pe un orizont de timp mult mai îndelungat, la fel cum evaluarea unor active de protecție față de inflație au nevoie de a parcurge cel puțin un ciclu întreg, incluzând un episod cu valori mari ale inflației.

Pe termen scurt, piețele ar putea urmări cu mare atenție zona imediat de sub minimele atinse recent, 41-42.000 dolari/Bitcoin, sau 3.400-3.500 dolari/Ether; alunecări sub acest palier ar da semne de vulnerabilitate nu doar pentru Bitcoin și Ethereum, ci și pentru o mare parte dintre celelalte criptomonede.

Deși în unii dintre anii anteriori perioada sărbătorilor de iarnă oferea interes, volume și cotații  în creștere, în special din partea segmentului de retail, anul acesta ar putea fi atipic.

Un moment interesant, cu variații procentuale ample ar putea fi debutul anului viitor.

Pare mult prea devreme pentru a face estimări direcționale precise, având în vedere impredictibilitatea tiparului de evoluție al noii tulpini a virusului.

Un episod de revenire ar fi, însă, neconvingător, dacă nu ar duce cotațiile Bitcoin cel puțin în apropierea pragului de 60.000 înainte de finele anului. Pe termen mediu, căutarea unor noi nume câștigătoare, cu soluții tehnice inovative ar putea deschide o nouă cursă, cu accente speculative, însă e probabil ca până atunci să fie nevoie de o perioadă de reașezare a pieței.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Ineficiența energetică: Povestea care ne costă scump

România, odinioară un jucător energetic major în Europa de Est, se confruntă acum cu o realitate sumbră: prețurile au explodat, iar țara e în...

PSD vrea reducerea taxării cu 5 procente pe salariile mici și medii. Câți bani ar rămâne în buzunarele românilor

Ministrul Adrian Câciu a declarat că măsura ar duce la creșterea puterii de cumpărare a românilor și la competitivitatea companiilor Ministrul investițiilor și proiectelor europene,...

Ineficiența energetică: Povestea care ne costă scump

România, odinioară un jucător energetic major în Europa de Est, se confruntă acum cu o realitate sumbră: prețurile au explodat, iar țara e în...
Ultima oră
Pe aceeași temă