13.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăEconomieEconomie internăRevolut apelează la inteligența artificială pentru a preveni fraudele cu cardurile bancare

Revolut apelează la inteligența artificială pentru a preveni fraudele cu cardurile bancare

Revolut a anunțat introducerea unui sistem de detectare a scam-urilor investiționale sau care implică platforme financiare, atunci când se folosesc cardurile pentru plăți online. Pe lângă tehnologia deja integrată în aplicație pentru a detecta scam-urile APP (Autorizare Plată Push), Revolut adaugă un nou nivel de securitate care folosește inteligența artificială (AI) pentru a identifica tranzacțiile riscante și activitățile suspecte, cu scopul de a proteja fondurile clienților.

Noua caracteristică prin care Revolut poate identifica eventualele escrocherii investiționale sau plăți către platforme financiare frauduloase folosește învățarea automată (machine learning) pentru a detecta dacă un client este prins într-un eventual scenariu de fraudă și demontează „vraja” exercitată de fraudatori.

Funcționalitatea a fost dezvoltată de echipa Antifraudă a companiei și are capacitatea de a determina în ce măsură modul de interacțiune între client și aplicație este specific unei scheme de fraudare și, în consecință, dacă este cazul, să anuleze plata. În acest fel, clientul este prevenit în legătură cu plățile riscante și este automat direcționat către un flux în aplicație care să îl ajute să înțeleagă la ce risc se expune. În această fază, clientul trebuie să furnizeze câteva informații suplimentare despre tranzacția pe care a încercat să o realizeze, cu scopul de a verifica dacă clientul este ghidat de cineva și se afla sub influența unor eventuali răufăcători. Apoi, i se prezintă câteva ipostaze specifice de înșelătorie pentru a determina clientul să analizeze mai profund motivația de a efectua plata. De asemenea, Revolut poate redirecționa clientul către chat, unde un specialist în fraudă Revolut îi va adresa întrebări suplimentare pentru a determina dacă este vizat de o tentativă de fraudă.

Imediat după introducerea acestui flux de prevenție, Revolut a constatat o reducere cu 30% a sumelor fraudate, mai ales în legătură cu platformele online implicate în scam-uri de investiții sau fraude financiare. Noua funcționalitate Revolut este disponibilă pentru toți clienții, la nivel global.

„Suntem încântați să lansăm o nouă funcționalitate bazată pe inteligență artificială, pentru a ajuta clienții să nu mai cadă în mrejele răufăcătorilor. Am dedicat luni bune conceperii și testării acestei funcții pentru a ne asigura că utilizatorii noștri se pot folosi în deplină siguranță de banii lor.

De exemplu, un număr tot mai mare de bănci limitează acum accesul la plăți către platforme crypto sau de investiții, din cauza fraudelor. Cu această funcționalitate avansată, în loc să blocăm complet aceste tranzacții, care pot fi corecte, ne asigurăm că clienții vor face transferurile în deplină cunoștință de cauză și vom încerca să îi prevenim pe cei care ar putea fi țintele unor escroci. Astfel, le dăm mai multă siguranță, dar și libertate de acțiune clienților”,  a declarat David Eborne, Head of Fraud la Revolut.  

În 2023, conform datelor Revolut, 59% din sumele pierdute au fost generate de fraude de tipul scamuri de investiții, deși acestea au reprezentat doar 14% din totalul cazurilor de fraudă. Chiar dacă numărul cazurilor a fost unul aparent redus, cifrele arată că multe persoane au pierdut sume importante, care ar fi putut să le facă viața mai bună.

În schimb, scam-urile legate de cumpărături au fost cel mai des întâlnite ca tipologie, reprezentând 62% din totalul cazurilor de fraudă la nivel global, în aceeași perioadă de timp. Valoarea lor cumulată reprezintă mai puțin de 9% din totalul sumelor pierdute, arătând că astfel se pierd sume mai mici, dar numărul celor care cad în plasa escrocilor este mai mare.

Cristina
Cristina
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Președintele Columbiei a oferit informații eronate. “A citit din coloana greșită”

Munițiile și armele care lipsesc din armata columbiană sunt mult mai puține decât cifrele raportate de președintele Gustavo Petro în această săptămână, se arată...

MESAJE DE PAȘTE 2024: Trimite cele mai frumoase urări de Înviere

O selecţie a celor mai inspirate:mesaje de Paşte, felicitări şi urări de Înviere care pot fi trimise prin SMS apropiaţilor, în noaptea de înviere. SMS DE PAŞTE, URĂRI DE PAŞTE, MESAJE DE...

Germania susține că a fost victima unui atac cibernetic rusesc. Berlinul avertizează că vor exista consecințe

Berlinul a acuzat vineri hackeri ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic intolerabil împotriva membrilor Partidului Social-Democrat german şi a avertizat că vor...
Ultima oră
Pe aceeași temă