17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăEconomieEconomie internăOficial! România, printre țările cu cea mai mică datorie publică din UE

Oficial! România, printre țările cu cea mai mică datorie publică din UE

România este printre primele zece state din Uniunea Europeană cu o datorie externă mică, o arată calculele Institutului Național de Statistica (INS).

Deși ne-am fi așteptat ca în perioada pandemiei să fim îndatorați, statistica arată că suntem în topul țărilor care au acumulat cele mai puține datorii, indicatorul datorie guvernamentală reprezintă 48,5% din PIB, sub plafonul de 60% stabilit prin Tratatul de la Maastricht.

Clasamentul în UE

Conform metodologiei Uniunii Europene, ponderea datoriei guvernamentale în PIB se calculează luând în considerare suma PIB-urilor trimestriale realizate în ultimele 4 trimestre comunicate de către INS.

Potrivit celui mai recent Comunicat Eurostat din luna octombrie 2021 privind evoluția nivelului de îndatorare la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene, la sfârșitul celui de-al doilea trimestru al anului 2021, România s-a situat pe locul 9 între statele membre UE, cu un nivel de îndatorare de 47,5% din PIB, după Estonia (19,6% din PIB), Bulgaria (24,7% din PIB), Luxemburg (26,2% din PIB), Suedia (37,9% din PIB), Danemarca (39,7% din PIB), Republica Cehă (42,7% din PIB), Letonia (43,3% din PIB) și Lituania (44,6% din PIB), sub media datoriei guvernamentale pentru zona euro (EA 19) (98,3% din PIB), sub media datoriei guvernamentale pentru UE27 (90,9% din PIB).

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Soluții pentru protecția împotriva exploziilor de praf

În peisajul comercial de astăzi, asigurarea siguranței și securității este vitală, în special în ceea ce privește reducerea riscurilor asociate cu exploziile de praf....

Ministrul Finanţelor, despre e-Transport: “E creat pentru lupta împotriva fraudei în domeniul transporturilor rutiere de mărfuri”

Sistemul național e-Transport reprezintă o inițiativă de vârf în arsenalul de instrumente al luptei împotriva fraudelor și evaziunii fiscale în sectorul transporturilor rutiere de...

Sorina Pintea, condamnată la închisoare

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, astăzi, de Tribunalul Cluj."În...
Ultima oră
Pe aceeași temă