21.5 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăEconomieEconomia suferă de o contracție de 30-40% (Ministrul Economiei)

Economia suferă de o contracție de 30-40% (Ministrul Economiei)

“Suntem, evident că suntem afectaţi, chiar foarte afectaţi. A scăzut practic economia, putem să spunem că are o contracţie deja între 30 şi 40% şi încă nu ştiu dacă am ajuns, după estimările mele cel puţin. În perioada imediat după Paşte am ajunge la vârful epidemiei, după care am putea vorbi de o pantă descendentă a acestei crize, pantă descendentă în care vrem să avem deja măsurile pregătite pentru relansarea economiei”, a spus Virgil Popescu, întrebat despre pierderile provocate în economia românească.

 El a menţionat că domeniile cele mai afectate de pandemie sunt cele turismul, HoReCa, transporturile, precum şi industria auto, care a fost oprită.

“Uşor, uşor, industria auto se pare că îşi revine. Este un lucru îmbucurător. Am primit semnale şi din teritoriu, de la industria auto de pe orizontală, de la componente, că se iau în calcul scenarii de pornire. Un mare producător din România, începând de astăzi, 13 aprilie, în Târgu Jiu în Caransebeş şi în Drobeta Turnu Severin, face cablaje auto. Am informaţii, inclusiv de la Dacia că se pregătesc ca începând cu data de 21 să înceapă uşor producţia în zona de motoare şi cu mai puţini salariaţi, dar să înceapă producţia, ca şi companiile de care v-am spus înainte, dar în continuare avem domenii care sunt lovite: industria serviciilor. Gândiţi-vă că toate companiile, toate întreprinderile mici şi mijlocii care au fost lovite direct de coronavirus şi închise prin ordonanţele militare, practic ele sunt în momentul de faţă fără activitate”, a mai spus Virgil Popescu.

Cele mai citite

Opt persoane au murit în accidentul de elicopter din Iran. Alături de președinte se aflau ministrul de externe și doi lideri regionali

Opt persoane se aflau în elicopterul care s-a prăbușit în Iran, toate cele opt persoane fiind declarate decedate. Principalul oficial care a murit este președintele...

Milionarii de la One Properties United, campanie publicitară dubioasă în mass-media! În paralel, vor să ne închidă gura

Ziarul Financiar insistă cu o declarație a lui Victor Căpitanu, co-CEO One United Properties, prin care se sugerează că un fond elvețian de...

Strategia Energetică Naţională va fi pusă în dezbatere publică în 2 săptămâni şi adoptată prin HG până la final de iunie

Strategia Energetică Naţională va fi pusă în dezbatere publică în două săptămâni, urmând să fie aprobată prin Hotărâre de Guvern până la finalul lunii...
Ultima oră
Pe aceeași temă