15 C
București
marți, 15 octombrie 2024
AcasăEconomieCadourile pentru copii duc piaţa de profil aproape de pragul de 1...

Cadourile pentru copii duc piaţa de profil aproape de pragul de 1 miliard de lei

În România, oferta de jocuri şi jucării din 2018 este, fără îndoială, cea mai variată de până acum, potrivit KeysFin.

”Există zeci de mii de produse diferenţiate în functie de vârsta sau preferinţele copiilor – de la jocuri şi jucării cu eroii din filme la jocuri de logică, perspicacitate etc. Potrivit comercianţilor, un nou trend care prinde tot mai mult în ţara noastră îl reprezintă jocurile şi jucăriile hand-made, multe dintre acestea fiind vândute sub formă de kit, pe care copiii trebuie să îl asambleze şi decoreze. Sunt produse care încearcă să stimuleze creativitatea şi îndemânarea, dar şi apropierea copiilor de natură, de mediul ambiant”, se arată în comunicat.

Radiografia pieţei jucăriilor arată o creştere semnificativă a afacerilor producatorilor români. Acestea sunt în general companii mai puţin cunoscute pe piaţa românească, care mizează pe calitatea produselor şi mai puţin pe publicitatea asociată, specifică marilor jucători.

”Piaţa jucăriilor aparţine în mare parte produselor licenţiate, cu eroi din filme, din desene animate, care beneficiază de o publicitate agresivă pe toate canalele mass media. Dovadă că afacerile companiilor care vând produse licenţiate sunt cele mai mari – Jumbo, Noriel, Netzah Game şi Brick Depot sunt, în prezent, cei mai activi jucători dintr-o piaţă a cărei cifră de afaceri ar putea depăşi în acest an 1 miliard de lei”, explică analiştii de la KeysFin.

Potrivit datelor KeysFin, în piaţa românească a producţiei şi comercializării de jocuri şi jucării (coduri CAEN 3240 si 4765) activează 374 de companii, cu peste 30% mai multe decât în 2012. In intervalul 2012-2017, cifra lor de afaceri a crescut de aproximativ 5 ori, de la 190,8 milioane lei în 2012 la 946,5 milioane de lei în 2017 (estimări preliminarii KeysFin – n.r.).

”Asistăm la un avans semnificativ al acestei pieţe şi estimăm că, până la finalul acestui an, piaţa jucăriilor şi a jocurilor va atinge 1 miliard de lei, extinderea semnificativă a ofertei, a numărului de magazine şi creşterea puterii de cumpărare a clienţilor fiind principalele argumente”, afirmă analiştii KeysFin.

Cresterea pieţei jocurilor şi jucăriilor a venit si pe fondul investiţiilor companiilor străine, care controlează în prezent 80% din comerţul autohton şi puţin peste 50% din sectorul de producţie. Firmele cu acţionari din Grecia, Luxemburg, Marea Britanie, Cipru, Germania, Ungaria şi Franţa sunt cei mai puternici investitori.

Cele mai multe companii din piaţă activează în Bucureşti, Mureş, Bihor, Covasna, Harghita, Arad şi Braşov. Covasna este liderul topului din perspectiva cifrei de afaceri, cele şase companii din acest judeţ înregistrând o cifră de afaceri cumulată de peste 53 milioane de lei.

Cele mai citite

Nicușor Dan vrea ca reparația planșeului de la Unirii să aibă toate avizele legale

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat luni seara că vor fi continuate toate demersurile pentru ca documentele care atestă dreptul de proprietate...

Nelu Tătaru: Sănătatea nu ar trebui să aibă culoare politică

În spitalul din Huși tratez, dorm, mănânc, plâng, râd și îmi petrec majoritatea timpului de mai bine de 18 ani, spune medicul Tătaru Deputatul PNL,...

Echipă din Liga a II-a, în faliment. Urmează să fie desființată

Echipa de fotbal Viitorul Pandurii Târgu Jiu, din Liga a II-a, va fi desființată, după ce Tribunalul Gorj a decis falimentul acesteia. Jucătorii sunt neplătiți...
Ultima oră
Pe aceeași temă