10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăEconomieBani & AfaceriCiolacu recunoaște că limitarea tranzacțiilor cash favorizează băncile. "Oameni buni, nimeni nu...

Ciolacu recunoaște că limitarea tranzacțiilor cash favorizează băncile. “Oameni buni, nimeni nu vă ia cash-ul, este intolerabil să crești artificial comisioanele bancare”

Premierul Marcel Ciolacu încearcă să atenueze scandalul generat de măsurile privind limitarea tranzacțiilor cash și promite că va lua măsuri împotriva băncilor care își majorează nejustificat comisioanele.

“Lăcomia băncilor nu poate fi alimentată din dezbaterea privind banii cash! Este intolerabil să crești artificial comisioanele bancare! Voi convoca săptămâna viitoare la Guvern o întâlnire cu specialiștii din Ministerul Finanțelor și BNR, dar și cu reprezentanții micilor întreprinzători, ai băncilor și ai societății civile pentru a lua o decizie pe subiectul banilor cash. Nu voi renunța niciodată la lupta împotriva evaziunii. Și nu voi renunța să protejez românii de lăcomia unora care vor să facă bani cu orice preț!”, a anunțat șeful Guvernului și al PSD într-o postare pe facebook.

Marcel Ciolacu a publicat această postare în ziua de vineri, 3 noiembrie 2023. Deci săptămâna în care se va desfășura ședința de la Guvern este săptămâna care începe luni, 6 noiembrie. Nu este clar dacă la întâlnirea cu premierul va participa și guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, dar au fost câteva situații în care cei doi înalți oficiali s-au întâlnit.

Anterior, premierul Ciolacu lansese, tot pe internet, un mesaj încurajator la adresa populației.

“Oameni buni, nimeni nu vă ia cash-ul! Cash-ul nu dispare! Puteți avea cash în case cât doriți! Puteți plăti cu cash în continuare! Singura măsură care s-a luat este pentru cei care făceau evaziune, adică mergeau cu sacoșa de bani și își cumpărau Ferrari. Nu mai merge așa ceva!”, anunța șeful Executivului.

Cele mai recente norme privind plățile cu cash și plățile cu card urmau să intre în vigoare la data de 1 noiembrie 2023.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Scandalul Sanimed/Hideg: Dezvăluiri, Denunțuri și Dinamica Justiției în România

Recentele dezvăluiri din presă, generate de denunțul spontan al omului de afaceri Cătălin Hideg împotriva unei prestigioase case de avocatură din România, precum și...

Soluții pentru protecția împotriva exploziilor de praf

În peisajul comercial de astăzi, asigurarea siguranței și securității este vitală, în special în ceea ce privește reducerea riscurilor asociate cu exploziile de praf....

Scandalul Clotilde Armand: Cum încalcă legea pentru a-și majora veniturile

În 2022, Clotilde Armand a primit lunar, pe lângă salariul său de aproximativ 4.000 de lei, un bonus, și acum este obligată să ofere...
Ultima oră
Pe aceeași temă