Foto: Arhivă

Anul a început cu prețuri mici la energie

Scăderea consumului, pe fondul temperaturilor ridicate pentru această perioadă, dar și al reducerii activității în economie, a dus la prețuri mici pentru energie pe bursa de profil, de la 1 ianuarie 2018, dată la care prețul din facturile populației a fost liberalizat complet.

Share

Teodora Cimpoi 0 comentarii

Actualizat: 03.01.2018 - 19:15

Anul a început bine, cel puțin din punctul de vedere al prețului energiei pe bursa administrată de OPCOM. Pe piața pentru ziua următoare (PZU), o platformă unde se tranzacționează energie în avans pentru următoarele 24 de ore, electricitatea s-a vândut, pentru data de 1 ianuarie, cu un preț mediu de 23,25 lei/MWh (4,99 euro/MWh).

Comparativ, la 1 ianuarie 2017 prețul de pe PZU a fost de 184,71 lei, iar pe 1 ianuarie 2016 a fost de 165,15 lei/MWh.

Tendința de ieftinire s-a resimțit și în regiune. În Ungaria, prețul a fost de 6,57 euro/MWh, în timp ce în Cehia și Slovacia prețul mediu a fost chiar negativ, de minus 3,15 euro/MWh, în perioadele orare de consum foarte mic (de gol – n.r.), prețul a fost chiar de minus 8,79 euro/MWh, în timp ce în perioadele de vârf de consum electricitatea a costat doar 2,48 de euro.

Comparativ, în ajunul Crăciunului prețul electricității pe piața locală a fost de 77,97 lei/MWh. În Germania, însă, potrivit informațiilor apărute în presa centrală, din cauză că multe birouri s-au închis, iar fabricile și-au redus consumul, marii consumatori de energie au fost plătiți ca să consume electricitate, producția fiind în exces. În Germania, scăderea cererii s-a combinat cu vremea caldă și o producție ridicată de energie eoliană.

O piață mai calmă

Tendința este însă de creștere. Prețul pentru data de 2 ianuarie a urcat la 10,38 euro/MWh în România, de circa trei ori mai mic decât în cele trei state vecine, unde a fost identic, de 33,38 euro/MWh. Energia tranzacționată pentru miercuri, 3 ianuarie, s-a vândut însă deja la un preț mediu de 30,02 euro/MWh, pentru piața internă, un preț similar cu cel din Ungaria, dar mai mare decât în Cehia și Slovacia, unde a a fost de 25,37 euro/MWh.

Situația este clar mai bună decât în ianuarie anul trecut, când prețul electricității a atins și vârfuri de peste 500 de lei, pe fondul isteriei create în piață de temperaturile extrem de scăzute, de stocuri de cărbune insuficiente, lacuri înghețate, plus centrale eoliene care nu produceau. În plus, mulți furnizori de electricitate au fost surprinși fără contracte de achiziție pe termen lung, bazându-se pe prețurile speculative de pe PZU.

 

Cum evoluează tarifele

 

Situația a continuat cam tot anul 2017, cu prețuri neobișnuit de mari chiar și în vară, care s-au reflectat în două majorări ale facturilor populației, de la 1 iulie și 1 octombrie. Furnizorii de ultimă instanță – Electrica, Enel, CEZ, E.ON - care asigură energie consumatorilor casnici ce nu și-au schimbat furnizorul, au cerut Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) o majorare a tarifelor la electricitate de 10,87% de la 1 ianuarie 2018, față de trimestrul IV al anului trecut. Autoritatea a aprobat însă o scădere medie de 0,34% la nivelul întregii țări. Chiar dacă piața s-a liberalizat complet de la 1 ianuarie, în sensul că toate achizițiile furnizorilor se desfășoară liber, la prețul pieței, ANRE va continua să le monitorizeze acestora costurile și să le aprobe în urma unor analize. Abia apoi vor fi facturate. PZU rămâne o platformă de unde furnizorii achiziționează cantități importante de energie.

Comentarii