Regizat tot de Robert Bălan, „Cocoțat pe Schele” este un spectacol introspectiv, despre cum vede societatea contemporană rolul tatălui și cum se raportează bărbatul la acest rol.
Primele două reprezentații, dintr-o serie de cinci, au loc pe 30 mai și 5 iunie, ora 19 la Centrul de Teatru Educațional Replika.
Care sunt primele lucruri la care te-ai gândit atunci când a apărut copilul? Ți-a schimbat viața, relația cu partenera, cu munca sau cu timpul? Ți-a modificat percepția despre tine ca membru al societății? Acestea sunt câteva din întrebările care au servit ca punct de plecare pentru documentarea spectacolului.
Răspunsurile vin de la bărbați care s-au implicat activ în creșterea copilului și de la cinci scriitori care și-au povestit în scris experiența de tată, special pentru acest spectacol.
”Ce m-a apucat să fac spectacol despre tați? Răspund simplu: la urma urmelor, am făcut un spectacol despre mame, de ce n-aș face și despre tați? Ce mi-am propus să spun cu spectacolul ăsta? Nu am plecat în documentare cu niște idei despre ce și cum aș vrea să fie. Am încercat să găsesc perspective noi asupra schimbărilor care apar și să abordez lucrurile mai mult antropologic decât sociologic. M-au interesat lucrurile banale, intime, frustrările, bucuriile. Spectacolul e rezultatul tuturor informațiilor adunate în luni de documentare. ”, spune Robert Bălan.
Scenariul spectacolului include prelucrări ale interviurilor realizate în perioada de documentare, informații preluate din mass media sau din anumite studii și textele scriitorilor Andrei Doșa, Robert Șerban, Radu Pavel Gheo, Vasile Ernu, și Igor Mocanu, scrise pentru acest spectacol. Îți dai seama cum sunt distribuite rolurile în familie la o plimbare în parc. Cât de mult sunt mamele și cât de mult tații alături de copiii lor?
Vasile Ernu a cuprins, într-un fragment care n-a mai intrat în spectacol, experiența tatălui în parcul cel de toate zilele: ”Tradiţional la noi lucrurile sunt văzute aşa: mama e cea care se ocupă de educaţie, tatăl e cel cu autoritatea şi banul. Asta am simţit în parc. Există o presiune: un bărbat care stă prea mult cu copilul e privit suspect, e privit puţin ”luzer”, e de neîncredere. Sau şi mai grav e singur: un bărbat cu un copil singur este aproape o catastrofă. Lipsa mamei din orizont sperie. E clar că în mintea noastră mama e cea care aduce ordine în haosul acesta. Am simţit această presiune. Dar după discuţii s-a rezolvat parţial acest lucru. Au înţeles: sunt artist, am timp. Dar „artist” e la fel de suspect. O fi muncind nevasta lui pentru el?”.
