Deși nu a cucerit încă Hollywood-ul, a tras totuși lozul norocos când a apărut într-o reclamă TV de mare succes, difuzată pe posturile principale din SUA, și care i-a adus o popularitate uriașă. Stiți, doar, visul american!
Tudor Petruț este nepotul faimosului actor Emanoil Petruț, alături de care a evoluat într-un rol secundar în filmul „Femeia din Ursa Mare“, în anul 1982. Tot el, Tudor Petruț, a dat lovitura pe piața cinematografiei românești cu rolul lui Șerban, în filmul „Liceenii“, alături de Ștefan Bănică Jr. și Oana Sârbu, un film care a făcut furori la vremea respectivă și continuă, chiar și în ziua de azi, să atragă noi fani.
RL: Dă-mi voie să fac un salt în timp și să mă opresc la momentul „Liceenii“, anul 1986. Ce a însemnat pentru tine acest film, în care ai interpretat rolul lui Șerban? Îi mai porți ranchiună lui Mihai (Ștefan Bănică Jr.), pentru ca ți-a „suflat-o“ pe Dana (Oana Sârbu)?
Tudor Petruț: De fapt, eu și Ștefan Bănică Jr. am fost și suntem ca frații, deci, din partea mea, să le ia el pe toate (râde), mai ales că le și cântă, le și dansează… Fără ranchiună, ci cu amintiri plăcute și împliniri profesionale, „Liceenii“ ne-a lansat pe noi toți, tineri pe-atunci, și ne-a oferit oportunități. Grație filmului și personajului Șerban, eu am călătorit mult prin întreaga țară, am cunoscut o mulțime de oameni, am ascultat poveștile lor. Până și acum, după atâția ani, încă mai cunosc români stabiliți în California, care vorbesc cu drag despre filmul adolescenței lor. E ceva, dacă nu ne-au uitat după atâta timp.
Derulăm puțin filmul vieții și ne oprim la momentul 1990, anul în care ai luat decizia să emigrezi în SUA. De ce această hotărâre, și care a fost primul tău impact cu America?
M-am căsătorit cu o americancă și s-a născut Alexandru. Am hotărât că este mai bine pentru copil să crească în SUA, mai ales în perioada de tranziție prin care trecea societatea est-europeană a vremii. Apoi s-a născut Ștefan, cimentând americanizarea mea, ca părinte responsabil. Chiar dacă am divorțat, am rămas alături de băieți. În ceea ce privește impactul cu țara tuturor posibilităților, el a fost destul de ușor, pentru că vorbeam limba, și pentru că eram -familiarizat cu cultura americană.
Se pare că filmul și-a lăsat o amprentă -importantă în viața ta și ai ales calea științelor exacte? Să fie de vină Isoscel, profa de mate din „Liceenii“?
Adevărul este că la vremea respectivă am picat de două ori, primul sub linie, examenul de admitere la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale“, secția regie. Pentru că eram totuși absolvent al prestigiosului liceu „Mihai Viteazul“ și pentru că nu mi-aș fi dorit să fac armata lungă, la trupă, am dat examen la construcții în toamnă și am intrat. După ce m-am descurcat cu armata la termen redus, nu am mai urmat cursurile la căi ferate-drumuri-poduri, ci m-am întors la regie și am reușit, la a treia încercare, să fiu admis. Științele exacte mi-au prins însă mult mai bine în California decât arta teatrală și cinematografică pentru că am fost pregătit teoretic să trec toate examenele de licență pedagogică și să găsesc un post permanent de profesor de matematică de liceu. Ceea ce mi-a asigurat un trai decent și flexibilitatea să-mi încerc norocul la Hollywood. „Liceanul -tocilar“ și-a asumat vocația de „Isoscel“ tocmai în -America!
Lumea cinematografiei în State este foarte competitivă – o junglă hollywoodiană – cât de greu este să reușești ca actor?
Nu există o rețetă a succesului la Hollywood. Trebuie perseverență și răbdare, și să înțelegi că a fi respins de multe ori face parte din proces, e un rezultat al competitivității și nu al lipsei de talent și dedicație. Și trebuie o șansă, să fii, dintr-o dată, actorul potrivit pentru rolul care-ți vine ca o mănușă. Apoi să te menții cu câte un rol aici, un rol acolo, etalând același profesionalism și doza de creativitate care te-au propulsat inițial. Fiecare dintre noi trebuie să înțeleagă că succesul nu se masoară numai în faptul că ai ajuns vedetă, și că a fi un simplu actor profesionist la Hollywood este, de fapt, o mare realizare.
Acum câțiva ani ai fost personajul principal în reclama de la -Discovery Card care a avut un imens succes și a apărut pe cele mai cunoscute posturi TV. Una dintre reclame a fost aleasă în „Top 10 Commercials of 2010“. „Peggy“, adică Tudor Petruț, devenind o adevărată celebritate…
Pentru multă vreme nu am vrut să-mi încerc norocul de actor, sistemul de casting mi s-a părut întotdeauna ca o piață de carne. La vremea probelor pentru o reclamă al cărei erou era din estul european, m-au căutat de la compania de casting ca să le recomand actori de origine română. După câteva săptămâni de probe în care n-au găsit pe nimeni adecvat, m-au căutat din nou ca să mă convingă să mă prezint și eu la casting, mai ales pentru că toți românii cu care au vorbit m-au prezentat ca singurul actor profesionist român în categoria mea de vârstă. A trebuit să accept invitația, așa cum m-a sfătuit și agentul meu. A fost prima probă de filmare în aproape zece ani. Norocul meu a fost că personajul parcă era special conceput pentru mine, iar eu m-am distrat copios compunându-i nuanțele comice. După ce am primit rolul și am aflat că era vorba despre o campanie națională pentru Discovery Card a început a doua mea viață la Hollywood.
Cunoști ceva români, pe lângă Alex Rotaru, regizorul, care au reușit în jungla de la Hollywood?
Suntem câțiva artiști de origine română care lucrează constant în cetatea filmului. Sigur, vedete sunt Sebastian Stan, Ana Ularu și încă foarte tânăra Oana Gregory. De curând au realizat filme independente regizoarele și actrițele Elena Beuca și Diana Angelson, și producătorul Daniel Anghelcev. Alături de noi sunt actrițele Isabel Wagner, Smaranda Luna, Elena Secota și Delia Antal, actorii Teodor Falcon, Tudor Munteanu, Dan Istrate, Cain Manoli, Ian Fisher și Sebastian Gagyi. Despre realizările lor aflați amănunte pe pagina mea de Facebook.
Cum e viața în Orașul Îngerilor?
Pentru că trăim în sudul californian, clima este perfectă. E adevărat că ritmul de viață e infernal, deseori stresant, dar există și oportunități de relaxare locale ca-n vacanță, fără să călătorești spre destinații exotice. Și nu este o glumă că în lunile „de iarnă“ dimineața poți să schiezi și la prânz poți să faci surf în oceanul Pacific! Bineînțeles că traficul la orele de vârf este infernal, iar ideea că soluția ideală este transportul în comun și nu construcția de autostrăzi este utopică, dar până la urmă te obișnuiești cu orele pierdute pe drumurile supraaglomerate.
Ce hobby-uri are Tudor Petruț?
Nu cred că am avut timp de hobbies vreodată. Nu am mai fost la pescuit de nu știu când! E adevărat că joc fotbal cu băieții în fiecare duminică dimineața, și de câteva ori pe lună organizăm turnee de poker. În rest trebuie să mă ocup de scenariile mele, de corectat scenariile altora, de articolele pe care le scriu de mai bine de douăzeci de ani, de emisiunile radio săptămânale. Chibițez la meciurile de hochei ale echipei locale Anaheim Ducks, înregistrez mereu câteva meciuri de fotbal din campionatele europene, și urmăresc liga de fotbal american, deci am rămas un mare microbist. Din păcate mi-am pierdut interesul pentru fotbalul românesc, am rămas dinamovist din inerție, și asta din cauza prestațiilor mediocre ale naționalei noastre.
Există o comunitate importantă de români în Los Angeles – cum e viața comunitară din LA?
Los Angeles înseamnă nu numai marea metropolă, ci și Orange County, San Diego și Inland Empire. O zonă vastă în care locuiesc mulți români. De exemplu, acum sunt cinci magazine de delicatese românești în zonă după ce ani de zile am avut numai două. Așa de mult s-au extins comunitățile românești. Viața comunitară este însă localizată în jurul bisericilor sau a celor câteva asociații și fundații româno-americane. Din păcate încă nu avem un institut cultural român precum cel din New York, care ar fi o necesitate pentru promovarea imaginii României în capitala televiziunii și a filmului. Cu toate că există mult talent de origine română, nu avem un post de radio sau un program de televiziune, și nici o legătură eficientă și coerentă cu mass-media din țară. Și nu am simțit un mare entuziasm din patrie pentru realizările românilor californieni, așa că sunt multe povești de succes românesc care merită să fie împărtășite.
Ca în multe alte comunități românești sunt întotdeauna probleme de finanțare, așa că idei diverse rămân la stadiul de proiect. Ar fi fost de așteptat ca instituțiile statului român să realizeze importanța unui lobby românesc la Hollywood, a unei strategii de promovare a țării și a personalităților de succes de origine română. În realitate, România este mai puțin recunoscută de către americani decât vecinele ei Ungaria, Polonia sau Cehia. Și asta e numai din vina noastră. De exemplu sunt câțiva actori și cineaști de origine română în cetatea filmului și despre ei publicul românesc știe foarte puțin. Din păcate nici măcar în comunitățile românești locale conaționalli noștri de valoare nu sunt cunoscuți. De aceea e greu să ne susținem și să ne promovăm unii pe alții.
Știu că ai doi copii. -Bănuiesc că nu au ales drumul lui Isoscel… cu ce se ocupă ei?
Băieții mei, Ștefan și Alexandru, nu au îndrăgit matematica la niciun nivel, deși s-au descurcat să treacă clasa fără să-mi ceară ajutorul. Ștefan, care este specialist în automobile, a lucrat pentru Maserati, și recent s-a mutat la Mercedes în Seattle, WA lucrând în marketing și vânzări. Mai are câțiva ani de studiu ca să ajungă în sistemul de training la Mercedes. Asta dacă nu-și schimbă planurile și vine înapoi în Los Angeles ca să lucreze cu mine în producția de film, pentru că este un organizator foarte bun, și un excelent critic de film. Scriem împreună cronici sub titlul „Minutul de Hollywood“.
Alexandru este asistent în departamentul sportiv al celei mai mari agenții de impresariat din lume, -Creative Artists Agency, biroul din New York. Curând își va încheia perioada de asistență și va ajunge agent, cu proprii lui clienți din lumea sportului -internațional. Mi-aș fi dorit foarte tare să ajungă să lucreze cu Simona Halep, și deși am încercat, încă nu am reușit să-i fac să se întâlnească.
Puțini știu că tu ai și o carieră jurnalistică de peste 20 de ani. Ești acreditat de „International Federation of Journalists“ și ești membru al „American Press Association“ și „North -American-Romanian Press Association“. -Povestește-ne puțin…
De când m-am mutat în California am crezut că publicul român merită să afle în direct, de la fața locului, despre lumea filmului, despre cultura californiană. După câțiva ani interesul publicațiilor românești pentru comentarii din Hollywood s-a pierdut. Am continuat să colaborez, ca editor pentru Coasta de Vest, cu respectabilele publicații româno-americane „Gândacul de Colorado“ și „Tribuna Românească“, și să public constant în excelenta revistă de limba română din Spania „Occidentul Românesc“.
Cu Radu Micu și Radio România Timișoara realizăm de multă vreme „Minutul de Hollywood“ într-o emisiune comună pentru românii de peste mări și țări. În fiecare miercuri noapte transmitem în direct perspective nord-americane la Radio România Actualități. Susținem, după posibilități, extinderea postului de televiziune internațional de limba română Arca TV care transmite din Houston, TX. Așteptăm, de multă vreme, înființarea unei agenții de presă românească în zona Los Angeles, care să fie o punte informațională și de opinie cu țara. Deocamdată singura publicație de limba română de aici este „Moldova Times“.
Ai vizitat recent -România? Cum ți se pare? Te-ai întoarce -definitiv?
Am revenit cu emoție în țară acum doi ani, după exact douăzeci de ani… M-am bucurat să revăd frumusețile patriei și să redescopăr un București modern și plin de savoare. M-am întâlnit cu prietenii și colegii mei și mi-au împărtășit din realizările lor artistice, le-am cunoscut cu drag famiile și copiii. Am fost la multe spectacole de teatru – pentru că fiind regizor de teatru, scândura îmi lipsește – și am aplaudat cu aplomb creații remarcabile, teatrul românesc fiind încă printre cele mai de valoare din lume. Pentru că vreau să fiu alături de mama, vizita mea în România a devenit anuală, și aștept mereu cu plăcere ziua în care-mi iau zborul spre Europa. România este o țară europeană modernă, cu o cultură vibrantă și un potențial turistic extraordinar. Din păcate multora dintre noi ne place să ne plângem și nu să ne lăudam, să ne promovăm valorile și frumusețile naturale. După ce am trăit aproape jumătate din viața mea în California, mi-ar fi foarte greu să mă mut înapoi în Bucureștiul copilăriei și adolescenței, oricât de fermecătoare ar fi capitala noastră acum. Însă vizitez cu mare drag și-mi doresc să fac filme în România, și la un moment dat să am liniștea și posibilitatea să mă întorc în teatrul românesc pentru câteva spectacole de suflet.
Proiecte de viitor?
De ani de zile îmi doresc să mă întorc la teatru. Împreună cu colegul meu, actorul de origine bulgară Dimiter Marinov, finalizăm textul unei piese de teatru în care el va avea rolul principal, iar eu sper să și regizez premiera. Este o premiză extrem de incitantă despre care pot să vă spun doar că personajul principal este un actor de cabaret care se crede… Marlene Dietrich. Bineînțeles că nu neg dorința noastră de a putea produce spectacolul într-un teatru profesionist local, ca o rampă de lansare către o posibilă montare pe Broadway, pentru că acolo este capitala teatrului. Statistic, șansele sunt la fel de mici ca ale unui scenariu de film original să fie cumpărat și să intre în producție, adică ceva mai reduse decât probabilitatea de a câștiga la loteria californiană. Cred că e destul de clar de ce nici Hollywood, nici Broadway nu se încurcă în… calcule matematice!
