4.5 C
București
luni, 11 noiembrie 2024
AcasăCulturăÎncepe şantierul de conservare și reabilitarea a conacului Neamțu din Olari

Începe şantierul de conservare și reabilitarea a conacului Neamțu din Olari

În perioada 16 – 22 iulie 2018  Fundaţia Pro Patrimonio va demara cel de-al doilea atelier internaţional de restaurare la Olari iar orice doritor va putea să participe la o vacanță educativă unică.

 Exemplu reprezentativ pentru arhitectura civilă din Oltenia, Conacul Neamţu din Olari are acum o configuraţie arhitecturală ce datează din 1920-1935, concepută de arhitectul Constantin Iotzu, urmaș al lui Ion Mincu, şi reprezentant de seamă al stilului neoromânesc în arhitectură (forma regională a stilului internaţional Art Nouveau). Intervențiile arhitectului s-au desfăşurat în jurul unui corp central – o volumetrie caracteristică construcţiilor cunoscute sub numele de culă (reşedinţă sau conac fortificat specific zonei din sudul Carpaţilor), adăugându-se elemente de tip foişor (volume specifice arhitecturii vernaculare cu influenţe din arhitectura tradiţională religioasă).

 

În anul 2016 conacul, aflat in stare de degradare avansată, a fost donat Fundaţiei Pro Patrimonio de către proprietar. A urmat o etapă de igienizare şi conservare parţială.

O mică plantaţie de tutun a putut ajuta prin banii obţinuţi din vânzare la întreţineri modice locale. Se fac replantări de arbuşti răriţi din grădina Vilei Golescu din Câmpulung Muscel, judeţul Argeş, proprietate mai veche a fundaţiei.

În acest moment şarpanta şi învelitoarea din olane smălţuite sunt cele mai afectate. Acţiunile urgente trebuie executate în cel mai scurt timp prin conservarea şi refacerea acoperişului cu olane smălţuite. Piesele originale păstrate se vor recondiţiona, iar suprafeţele lipsă se vor înlocui cu piese similare ca dimensiuni şi colorit. Structura şarpantei va fi parţial refăcută şi parţial conservată. Refacerea jgheaburilor, burlanelor şi a trotuarului perimetral completează acest prim pas care presupune o reabilitare graduală, pas cu pas, într-o manieră neagresivă.

Toate intervenţiile sunt susţinute integral de finanţări private şi voluntriat. Se va lucra cu meșteri dulgheri pricepuți în dulgherie tradițională, iar detaliile de îmbinare și pentru jgheaburi vor respecta originalul la fel ca şi olanele care vor fi înlocuite. Doi tineri dulgheri francezi specializaţi în dulgheria tradiţională, Julien Cholat şi Julie Pion, vor participa la lucrări şi vor face schimb de experienţă cu lucrătorii români pe toată durata şantierului.

În perioada 4 – 9 iulie 2017 s-a desfăşurat un prim atelier internaţional de restaurare a mozaicului roman de la etajul conacului iar mai multe ateliere gratuite pentru copiii din comunitatea locala sunt organizate bi-anual. Pe 21 septembrie 2017 curtea conacului a găzduit un concert Sonoro Conac, “SOS Conacul Neamţul” la care peste 45 de oficialităţi locale şi din împrejurimi au putut descoperi frumuseţea muzicii clasice ca o continuitate peste timp cu Elena Cornetti cea care organiza în curtea conacului din Olari serate muzicale şi acte de caritate şi a avut iniţiativa înfiinţării şcolii de muzică din Craiova.

În continuarea atelierelor de restaurare mozaic pornite în 2017, în perioada 16 – 22 iulie 2018 fundaţia va porni cel de al doilea atelier internaţional de restaurare la Olari, de data aceasta dedicat tehnicilor pentru tencuielile tradiţionale la pereţii interiori şi exterior ocazie cu care invităm orice doritor să participe la o vacanță educativă unică. Coordonatorul atelierului este  arhitect Raluca Munteanu iar numărul de participanți posibili este de 10-15 persoane. Gândit după modelul occidental al vacanţelor de lucru şi la Olari sunt prevăzute excursii în zonă, astfel încât participanţii să poată înţelege spiritul locului, gastronomia locală, patrimoniul imaterial. Cazarea se poate face 2 camere (3 paturi) în conac sau campare în curtea conacului. În conac este amenajată o baie pentru toți participanții iar masa va fi servită de toți participanții în vilă şi este inclusă în preţ.

Costul participării la atelierul de tencuieli tradiţionale este de 750 lei sau 900 lei (campare sau cazare în camere). Înscrieri la: propatrimonio.romania@gmail.com

Materialele pentru reparații şi manopera de şantier sunt achiziționate cu sprijinul Transgaz, Leroy Merlin, Telekom şi Holcim.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă