1 C
Bucharest
Thursday, 7 December 2023
HomeCulturăDistincţii pentru profesorii Universității Babeș-Bolyai implicaţi în psihoterapia ştiinţifică

Distincţii pentru profesorii Universității Babeș-Bolyai implicaţi în psihoterapia ştiinţifică

Conf. univ. dr. Simona Ştefan şi prof. univ. dr. Daniel David, de la Departamentul de Psihologie Clinică şi Psihoterapie al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), au primit distincţia “Ernest R. and Josephine R. Hilgard Award for Best Theoretical Paper” acordată de Society for Clinical and Experimental Hypnosis (https://www.sceh.us/) pentru lucrarea “Mindfulness in Therapy: A Critical Analysis”, publicată în 2020 în International Journal of Clinical and Experimental Hypnosis.

“Trăim într-o lume în care, ca urmare a accesului facil la educaţie şi la cunoaştere, oamenii, chiar dacă nu sunt cercetători, au pretenţia că pot să contribuie la ştiinţă, iar asta, până la un punct, este bine. Dar dacă acest lucru nu se face riguros şi sub controlul specialiştilor, apare şi iluzia că oricine şi oricum poate contribui ştiinţă, generându-se astfel pseudocunoaştere şi fakenews, iar asta este foarte rău! Sănătatea este un domeniu aflat în mare risc sub acest aspect, prin prisma relevanţei pe care o are pentru oameni, astfel că aici pseudoştiinţa este tot mai activă. De-a lungul timpului am publicat lucrări prin care am delimitat hipnoterapia ştiinţifică de hipnoterapia pseudoştiinţifică/de spectacol, iar acum a venit rândul meditaţiei de tip mindfulness, toate acestea în contextul abordării de tip “personalized evidence-based psychotherapy” (psihoterapia ştiinţifică/bazată pe dovezi personalizată). Ne bucurăm că lucrarea noastră a atras atenţia specialiştilor şi a celei mai mari societăţi profesionale de profil din lume pe linia “evidence-based hypnosis”, primind distincţia care poartă numele unora dintre titanii domeniului, profesorul Ernest Hilgard (Stanford University), fost preşedinte al American Psychological Association, şi Josephine Hilgard (Stanford Medical School)”, afirmă cercetătorii UBB premiaţi de Society for Clinical and Experimental Hypnosis.

Cele mai citite

Premierul Ciolacu s-a întâlnit cu secretarul general al ONU

Premierul Marcel Ciolacu, aflat în vizită la New York, s-a întâlnit cu secretarul general al ONU, António Guterres. Întâlnirea de la sediul ONU a avut...
00:00:41

Departamentul de Stat: SUA s-ar opune oricărei „zone tampon” din Gaza

SUA s-ar opune oricărei zone tampon propuse în interiorul Fâșiei Gaza, deoarece ar încălca poziția Washingtonului conform căreia dimensiunea enclavei palestiniene nu trebuie redusă...

Congresul american nu a adoptat un pachet financiar masiv pentru Ucraina și Israel

Congresul american a eşuat miercuri în adoptarea unui pachet financiar masiv de peste 106 miliarde de dolari reclamat cu insistenţă de preşedintele Joe Biden,...
Ultima oră
Pe aceeași temă