13.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăCulturăActorul francez Jean-Paul Belmondo a murit la vârsta de 88 de ani

Actorul francez Jean-Paul Belmondo a murit la vârsta de 88 de ani

Jean-Paul Belmondo, care s-a impus drept una dintre stelele Noului val al cinematografiei franceze încă din 1959, cu rolul din capodopera lui Jean-Luc Godard “A bout de souffle” (Breathless), a încetat din viaţă luni, la vârsta de 88 de ani, transmit AFP şi Reuters, preluate de Agerpres.

Un actor carismatic care îşi executa de multe ori singur cascadoriile, Belmondo a început din anii ’60 să fie interesat de filmele comerciale şi a devenit imediat unul dintre cei mai iubiţi actori francezi atât în comedii cât şi în filme de acţiune.

Decizia sa de a se concentra pe filmele comerciale, realizate pentru publicul larg şi să întoarcă spatele filmelor de artă i-a atras numeroase critici. Se spunea despre el că îşi iroseşte talentul indiscutabil, un lucru pe care l-a respins întotdeauna.

„Atunci când un actor are succes, unii îi întorc spatele şi îl acuză că a ales calea uşoară (în carieră n.r.), că nu vrea să facă niciun efort sau să îşi asume vreun risc. Dar dacă ar fi atât de uşor să umpli sălile de cinema, atunci lumea filmului ar fi mult mai sănătoasă decât este. Nu cred că aş fi rămas în lumina reflectoarelor atât de mult timp dacă jucam în toate prostiile. Oamenii nu sunt proşti”, spunea Belmondo.

Citește și: Teatrul Național „I.L.Caragiale” despre Ion Caramitru: „Va rămâne pentru totdeauna în istoria culturală a României”

Cele mai citite

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...

Conducerile școlilor, umplute de activiști de partid, din timp pentru alegeri

Cred că în acest moment a devenit clar pentru toată lumea că Ligia Deca nu este un ministru al Educației, deși ocupă această funcție,...

Scandalul Sanimed/Hideg: Dezvăluiri, Denunțuri și Dinamica Justiției în România

Recentele dezvăluiri din presă, generate de denunțul spontan al omului de afaceri Cătălin Hideg împotriva unei prestigioase case de avocatură din România, precum și...
Ultima oră
Pe aceeași temă