11.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăAlegeri 2016Salarii de 5.000 de euro lunar pentru medici, peste hotare

Salarii de 5.000 de euro lunar pentru medici, peste hotare

În 12 oraşe din România va avea loc a noua ediţie a târgului de joburi MedPharm, unde candidaţii vor avea la dispoziţie peste 700 de locuri de muncă în străinătate, din domeniul medical şi farmaceutic. Vor fi posturi pentru medici şi asistente pentru clinici şi spitale din Marea Britanie, Germania, Elveţia, Franţa, Belgia, Norvegia, Suedia, Olanda şi Danemarca.

Evenimentul cuprinde 12 oraşe (Bucureşti, Craiova, Constanţa, Galaţi, Braşov, Sibiu, Târgu Mureş, Cluj-Napoca, Oradea, Baia Mare, Iaşi, Timişoara), va începe la Craiova, pe 3 martie şi se va finaliza la Timişoara, pe 17 martie. MedPharm Careers este cel mai mare târg de locuri de muncă din Europa în domeniul medical şi farmaceutic şi se ţine de două ori pe an în 22 de ţări europene.

Medic în Norvegia: 8.000 de euro lunar

Lefurile sunt destul de consistente pentru cadrele medicale obişnuite cu salariile mici din sistemul sanitar. În Marea Britanie şi Irlanda, o asistentă poate să ia între 1.500 şi 2.000 de lire. Salariul oferit unui rezident, în Marea Britanie, este cuprins între 2.500 şi 3.000 de lire, iar al unui senior – între 6.000 şi 10.000 de lire. O asistentă care ajunge să lucreze la un spital din Germania sau Franţa poate să aibă o leafă lunară cuprinsă între 1.500 şi 2.000 de euro, un rezident – între 2.500 şi 3.000 de euro, iar un specialist senior – între 3.500 şi 4.500 de euro.

Pentru Norvegia şi Suedia se caută mai mult oameni cu supraspecializări, pentru care se oferă salarii între 5.000 şi 8.000 de euro . “Una este să fii ortoped specializat pe traumă şi accidente, alta să fii şi supraspecializat pe protezarea de şold”, explică Silvia-Daniela Pandrea, marketing & sales director la MedPharm Group Romania, firma organizatoare a târgului.

Pentru ţările scandinave şi Olanda se caută şi stomatologi, care vor fi plătiţi cu sume situate între 5.000 şi 8.000 de euro.

Sumele reprezintă plata “în mână” şi includ turele de noapte şi gărzile.

La mare căutare vor fi specialiştii. “Trecere foarte mare au anesteziştii, medicii de urgenţă şi cei specializaţi în domeniile chirugicale. Se caută atât medici cu experienţă, cât şi rezidenţi sau studenţi în ani terminali şi asistenţi”, mai spune Silvia-Daniela Pandrea. Există şi varianta plecării doar pentru o perioadă scurtă, pentru înlocuirea medicilor de acolo când aceştia pleacă în concedii.

Video CV-ul, o vânzare proprie

În cadrul tuturor târgului, candidaţii vor putea să-şi înregistreze gratuit video CV-ul. Eduard Ezeanu, consilier în carieră, sfătuieşte participanţii la târg să fie atenţi la ţinută şi postură: “Îmbrăcămintea trebuie să denote profesionismalism. De asemenea, candidaţii să fie atenţi să nu aibă în spate plante sau tablouri, care ar putea deranja vizual. Va conta mult şi limbajul nonverbal. Postura să fie dreaptă, să existe contact vizual cu camera, să nu se vorbească prea repede sau prea încet”. Consilierul în carieră spune că cele trei minute destinate video CV-ului trebuie fructificate la maximum: “Video CV-ul nu trebuie tratat ca o prezentare, ci ca o vânzare proprie. Candidatul să identifice punctele forte care îl recomandă pentru un anumit job şi să aducă şi dea şi măcar un exemplu cuantifibicabil. De exemplu, un chirurg poate să spună numărul de operaţii pe care le-a efectuat cu succes”.

Toate CV-urile vor fi ulterior încărcate pe www.medpharmcareers.com. Tot în cadrul târgului, vizitatorii vor putea participa la seminarii gratuite, unde se va discuta despre diversitatea oportunităţilor de angajare şi de training în Europa.

 

CALENDAR

MedPharm, în 12 oraşe

3 martie: Craiova, Hotel Europeca

4 martie: Bucureşti, Hotel Radisson Blu

5 martie: Constanţa, Hotel Ibis

6 martie: Galaţi, Hotel Viva Club

7 martie: Braşov, Braşov Business Park

8 martie: Sibiu, Hotel Ramada

9 martie: Târgu Mureş, Hotel Plaza

10 martie: Cluj-Napoca, Hotel Golden Tulip.

11 martie: Oradea, Hotel Ramada

12 martie: Baia Mare, Hotel Mara

16 martie: Iaşi, Hotel Ramada

17 martie: Timişoara, Hotel Timişoara

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă