21 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăAlegeri 2016Raluca Prună: Pensiile speciale ale magistraților sunt MERITATE

Raluca Prună: Pensiile speciale ale magistraților sunt MERITATE

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a declarat miercuri că magistraţii au dreptul la o pensie specială care, în actualul context românesc, nu trebuie pusă în discuţie, date fiind aşteptările societăţii de la sistemul judiciar, informează Agerpres.

“Cred că, în ceea ce îi priveşte pe magistraţi, trebuie să fim un pic mai nuanţaţi. Ei au dreptul la o pensie specială şi eu cred că, în actualul context românesc, această pensie specială nici nu trebuie să fie pusă în discuţie pentru că societatea aşteaptă foarte mult de la sistemul judiciar şi pentru importanţa autorităţii judecătoreşti în orice stat de drept, nu numai în România”, a spus Raluca Prună, la sesiunea de întrebări şi răspunsuri “De vorbă cu ministrul tău”, organizată de Ministerul pentru Consultare Publică şi Dialog Civic. 

Ministrul Prună a arătat că există un ”mit urban” potrivit căruia magistraţii sunt foarte bine plătiţi în România, ea explicând că există funcţionari publici ale căror venituri depăşesc salariul unui magistrat. 

“Este şi acesta un mit urban că magistraţii sunt foarte bine plătiţi în România. Nu sunt foarte bine plătiţi în România magistraţii. (…) Am văzut situaţii în care funcţionari publici au un venit, deci salariu plus numeroase sporuri, care depăşeşte cu mult salariul unui magistrat”, a adăugat Raluca Prună. 

În context, ministrul Justiţiei consideră că pensiile speciale ale magistraţilor nu trebuie puse în discuţie. 

“Dacă noi, ca societate, suntem serioşi atunci când încrederea în justiţie este la peste 50%, trebuie să acceptăm că este o chestiune de demnitate să plătim bine pe cei care înfăptuiesc justiţia şi (…) nu cred că este cazul să punem în discuţie pensiile speciale ale magistraţilor. Cred că ele sunt meritate”

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Poliția din SUA, din nou în centrul unui scandal. Un nou caz ,,George Floyd” s-a petrecut recent

Poliția americană este din nou în centrul unui scandal după ce a arestat pe 18 aprilie un bărbat de culoare. În timpul operațiunii din...

Mamele cu copii ar putea ieși mai devreme la pensie

Mai mulţi parlamentari de la PNL au depus la Senat un proiect de lege pentru modificarea art.51 alin.(1) din Legea nr.360/2023 privind sistemul public...

Burduja își face campanie pe motocicletă. “Este adevăratul candidat al dreptei”, susține Ciucă

Sebastian Burduja, candidatul PNL la funcția de primar general al Capitalei, apare în câteva fotografii în postură de motociclist, aceste imagini fiind postate chiar...
Ultima oră
Pe aceeași temă