6.1 C
București
marți, 3 decembrie 2024
AcasăAldineBarroso: Rusia are un comportament INACCEPTABIL faţă de Ucraina

Barroso: Rusia are un comportament INACCEPTABIL faţă de Ucraina

Jose Manuel Barroso, preşedintele în exerciţiu al Comisiei Europene, a declarat că armistiţiul semnat între Kiev şi insurgenţii proruşi din estul ţării, nu este suficient pentru garantarea unei păci durabile în Ucraina şi acuză Federaţia Rusă de comportament inacceptabil faţă de această ţară, informează Mediafax.

"Armistiţiul este insuficient pentru garantarea unei păci durabile", a declarat Barroso la Kiev, într-o conferinţă de presă organizată împreună cu preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko.

"Suntem angajaţi să găsim o soluţie negociată, dar nu trebuie să ezităm să răspundem cu fermitate comportamentului inacceptabil al Rusiei", a adăugat Barroso, în contextul în care noi sancţiuni ale Uniunii Europene împotriva Rusiei au intrat în vigoare vineri.

Cele mai citite

Călin Georgescu proclamă „falimentul partidelor” după rezultatul alegerilor parlamentare

Candidatul independent la prezidenţiale, Călin Georgescu, a îndemnat, luni, politicienii să investească în oameni, în "poporul real", el declarând şi că rezultatele de la...

Guvernul francez e gata să cadă. Extrema dreaptă și stângă au depus moțiuni de cenzură

Guvernul francez se află la un pas de prăbușire, după ce partidele de extremă dreapta și stânga au depus luni moțiuni de cenzură împotriva...

România, cea mai scumpă piață spot din UE, în luna noiembrie

De la începutul anului până în prezent, România a ocupat locul 3, în topul celor mai scumpe piețe spot din UE, după Irlanda și...
Ultima oră
Pe aceeași temă