Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Samizdatul: lupta pentru libertate

Cea mai simpla intelegere a samizdatului este aceea a unui "manifest politic clandestin", adesea sub forma dactilografiata sau scrisa de mana. De ce clandestin? Pentru ca este refuzat de regim. Desigur, e vorba de orice regim care nu ...

Share

Nicolae Dragusin 0 comentarii

18.09.2009 - 00:00

Cea mai simpla intelegere a samizdatului este aceea a unui "manifest politic clandestin", adesea sub forma dactilografiata sau scrisa de mana. De ce clandestin? Pentru ca este refuzat de regim. Desigur, e vorba de orice regim care nu manifesta toleranta fata de circulatia ideilor, mai ales a acelora care nu-i sunt favorabile. Din acest motiv, samizdatul este un fenomen prin definitie rusesc. Venerabila sa istorie nu incepe cu epoca sovietica (cu toate ca samizdatul ca fenomen, ca miscare sociala si politica apartine acestui context), ci cu tarismul. Cu privire la atitudinea nefavorabila fata de diversitatea opiniilor (adica cele care intra in coliziune cu doctrina oficiala), Uniunea Sovietica se afla, asadar, in continuarea Imperiului tarist. In ciuda acestui fapt, randurile de fata se vor opri doar la perioada moderna a istoriei opiniilor clandestine, cunoscuta si sub numele de samizdat. Motivul acestei alegeri nu tine doar de proximitatea temporala, ci si de caracterul specific al acestei perioade: samizdatul se transforma intr-o miscare sociala si politica care angreneaza autori, idei, pasiuni. Fara a intra prea mult in detalii, studiul ar merita aprofundat pentru a vedea in ce masura samizdatul reprezinta un indicator in transformarea grupurilor dizidente intr-o opozitie politica.

Anonim, dar liber? Captiv, dar popular?


Dintru inceput, socialismul parintilor fondatori (e vorba aici de Karl Marx si Friedrich Engels) a privit cultura drept o reflectie a conditiilor materiale, adica o impingere dincolo de granitele esteticului in care a fost practicata timp de secole. Cultura, literatura mai ales, nu trebuie doar sa produca emotie, ci si vointa de schimbare. Or pentru a schimba, trebuie sa stii ce anume sa schimbi si de ce. In felul acesta, cultura sufera o mutatie politica, fiind insarcinata sa lupte impotriva burgheziei. Natura culturii este proletara. Ce insemna cultura proletara? In ce fel s-ar fi putut ajunge la aceasta tinta? Acestea sunt intrebarile care au spart aparenta de consens asupra naturii culturii. Sub Lenin, ideea generoasa a revolutiei a dat nastere mai multor "scoli" de gandire, favorizate si de firava destindere din timpul Noii Politici Economice. Ascensiunea lui Stalin a insemnat, totodata, sfarsitul dilemelor si nasterea unei singure viziuni, bine formulata, a culturii si sensului acesteia. Inainte ca Andrei Jdanov sa defineasca la primul Congres al Uniunii Scriitorilor din Uniunea Sovietica (1934) conceptul "realismului socialist", Stalin a organizat asa numita revolutie culturala (1928 – 1932) prin care au fost inlaturati intelectualii a caror gandire ar putea comporta un efect coroziv asupra sistemului (in acest context se formeaza numaiputin cunoscuta comunitate intelectuala ruseasca de la Paris). Conform dogmei oficiale, exprimata de Jdanov, misiunea realismului socialist este aceea de a radiografia intr-un mod realist fenomenul social. Cu alte cuvinte, cultura in multiplele sale forme de expresie (arta, literatura, muzica) trebuie sa vorbeasca despre decadenta societatii burgheze si viitorul luminos al comunismului. Avand o valoare de dogma, definitia a implicat instituirea unui mecanism de cenzura care sa filtreze productia intelectuala a diferitilor autori. Esenta acestui sistem apare clar exprimata in cuvintele lui Sandor Boros: "Am obisnuit pe drept cuvant sa impunem cultura asupra oamenilor: le-am spus care le este interesul" (in Hyiung-Min Joo, p. 571). Impotriva rebelilor, adica a celor care au refuzat sa se supuna acestei dogme care suprima libertatea de expresie culturala, in cel mai fericit caz s-a instituit interdictia de a publica (statul fiind singurul detinator al editurilor), iar in cel mai nefericit s-a deschis usa inchisorii. Samizdatul s-a nascut, asadar, la intalnirea dintre imposibilitatea schimbarii sistemului si imposibilitatea de a accepta aceasta presiune (ibid., p. 572). Cu alte cuvinte, samizdatul merita privit ca un fel de compromis intre neputinta intelectualului de a schimba un sistem dotat cu toate mijloacele represive si putinta de a rezista ispitei renuntarii la libertate. De ce acceptarea unei captivitati intelectuale este o ispita? Pentru ca dilema intelectualului a constat in a trai liber dar in anonimat si a fi captiv, dar popular (popularitate care insemna in special privilegii materiale si politice). Exact aceasta dilema se afla la baza formarii samizdatului ca fenomen social si politic. Lupta pentru libertatea de expresie devine o forma de lupta impotriva sistemului.

(Trans)formarile unui concept


Gosizdat este cuvantul care in limba rusa a exprimat editura de stat. Etimologic, acest cuvant s-a format prin alaturarea a doua cuvinte: Gos (guvern, stat) si izdat, o forma prescurtata de la izdatel’stvo, adica editura. In functie de profilul editurii, in categoria Gosizdat (editura de stat) intra Politizdat (editura de stat orientata catre scrieri politice), Yurizdat (editura de stat orientata catre scrieri juridice), Voyenizdat (editura de stat orientata catre scrieri militare), etc. Termenul Samizdat a aparut ca un joc de cuvinte, facut in anii 40 de nonconformistul autor Nikolai Glazkov care a scris de mana doua poeme, cu indicatia Samsebyaizdat. In limba rusa, Sam inseamna "Sine". Deci, nu e usor de ghicit ca Samsebyaizdat, devenit in scurt timp, Samizdat s-ar putea traduce prin "Eu publicat de mine" sau, mai pe romaneste, "Lucrare publicata de autor". Daca aceasta a fost intelesul initial, cu timpul insa, practica i-a largit definitia. De la "Ma public pe mine", samizdat a ajuns sa insemne "Eu sunt cel care face publicarea". Aceasta mutatie terminologica sugereaza o nuanta in exprimare care se cere evidentiata. Daca in primul caz autorul isi publica lucrarea, in al doilea caz cel care distribuie o lucrare poate fi sau nu autorul acelei lucrari. Cu alte cuvinte, in aceasta din urma situatie, vorbim de un mai puternic exercitiu al libertatii si al vointei personale ("Eu sunt cel care face distribuirea unei lucrari") (Telesin, p. 26).


Pe masura ce practica samizdatului, adica a scrierilor care dintr-un motiv sau altul nu ar fi vazut lumina tiparului (conform ideologiei, tiparnitele si masinile de multiplicat "apartin poporului" si de aceea este nevoie fiecare sa se descurce cum poate, fapt care a facut ca prima caracteristica a samizdatului sa fie scrisul de mana), s-a raspandit, acest concept s-a cerut diversificat pentru a exprima mai exact realitatea pe care o exprima. Astfel, respectand aceeasi logica a formarii cuvintelor, Magnitizdat a denumit raspandirea de inregistrari pe caseta (indeosebi a formatiilor de muzica underground), Tamizdat (distribuirea de literatura publicata initial in strainatate), etc.


Samizdat reprezinta, deci, un cuvant rusesc care, la fel ca si kolkhoz, pogrom, bolshevik, s-a internationalizat, devenind parte din vocabularul (astazi oficial) al oricarei limbi europene (si nu numai). In vocabularul intelectualilor rusi, alaturi de stalinist sau stukach (colaborator al aparatului de securitate), samizdat a devenit printre cele mai des folosite cuvinte. Internationalizarea cuvantului nu trebuie insa privita independent de originile nationale ale acestuia. Argumentul acestei afirmatii este ca in Polonia, samizdat nu a inlocuit termenul local folosit pentru scrierile clandestine care a fost drugi obieg ("a doua circulatie", in conditiile in care "prima circulatie" prespunea texte publicate, adica trecute prin filtrul cenzurii). Vechiul termen polonez, folosit in vremea tarismului, a fost bibula. Faptul ca pe langa termenul international au existat si sinonime locale specifice vine sa demonstreze forta acestei miscari in state precum Polonia si chiar Cehoslovacia.


Pentru a incheia aceasta discutie asupra definitiei productiei intelectuale clandestine (sintagma sub care intra literatura, arta, muzica), merita reprodusa clarificarea adusa de Vladimir Bukovski in romanul autobiografic "si se intoarce vantul": "Eu sunt cel care o concepe, care o editeaza, care o cenzureaza, care o publica, care o distribuie si care poate fi inchis pentru aceasta lucrare".


In ciuda acestor exemple de rafinare terminologica, cuvantul a ramas inca unul destul de neclar. Si probabil ca la fel ramane si astazi. De pilda, orice scris de mana sau la masina poate fi denumit samizdat sau doar acele texte care au fost multiplicate in doua sau chiar mai multe exemplare cu ajutorul indigo-ului? Neclaritatea a "afectat" chiar si primul proces(-spectacol) din luna mai, 1969 cand Burmistrovich a fost acuzat de distribuirea unor lucrari care "defaimeaza statul sovietic si sistemul social", apartinand scriitorilor Andrei Sinyavsky si Yuli Daniel. Judecatorul procesului a intrebat in sala "ce intelege fiecare prin samizdat". Chiar daca judecarea a fost amanata cu trei luni (din februarie in mai), timp care a fost folosit pentru a pronunta o sentinta pentru "acte care nu par a fi ilegale" (din cauza neclaritatii legale), sentinta care a constat in trei ani de munca corectionala, aceasta experienta sugereaza dificultatea intelegerii acestui concept (ibid., p. 28).


Pe langa dificultatea definitiei, acest proces ilustreaza si periculozitatea acestei practici. Desigur ca nu orice samizdat reprezinta expresia disidentei (aceasta afirmatie ar putea face obiectul unei analize separate). Ceea ce conteaza in discutia de fata este ca gradele diferite de periculozitate au influentat intr-un fel aparte circulatia textelor clandestine. In distributia acestuia, au existat cateva bariere psihologice. Cea mai importanta este "Teama de strainatate". Altfel spus, traducerea si/sau raspandirea unor texte publicate in afara granitelor acelui stat, ar fi putut ridica acuza de influente externe impotriva statului, printre cele mai asupru pedepsite. Alte "complexe ale samizdatului" au fost "frica de copii multiple", "frica de prima copie" (caz in care s-ar fi putut depista autorul acesteia, dupa analiza grafologica), "frica de zgomot al masinii de scris" (se credea ca cineva ar putea asculta bataile de la masina, fie ca e vorba de vecini, fie de securitate prin intermediul microfoanelor). Din acest motiv, au existat si grade diferite de criminalitate (asupra acestei discutii, nu trebuie ignorata distinctia dintre criminalitate si pericol), reale sau imaginate (ibid, p. 30).

Samizdatul ca proces


Productia clandestina trebuie privita atat ca proces, cat si ca rezultat. In prima situatie, procesul inseamna conditiile materiale ale aparitiei acestuia (hartie, felul de a scrie, numar de copii, semnat sau nesemnat, etc).


Asa cum a fost sugerat anterior, producerea de samizdat nu a insemnat intotdeauna ca autorul este, totodata, si cel care publica. Pe masura ce a devenit un fenomen social, autorul si reproducatorul au fost persoane distincte, fiecare cu propria motivatie de a purcede la aceasta practica. Daca pentru autor motivatia este relativ simpla (punerea pe hartie a propriilor ganduri) cu intentii diferite (actiune subversiva, castigare de notorietate, etc), motivatia copistilor era fie de natura materiala (la suma de bani se ajungea, adesea, dupa un proces de negociere care tinea cont de gradul de periculozitate pentru regim al textului, volumul acestuia, felul in care era scris, calitatea hartiei, etc), fie de natura pur emotionala (nu trebuie uitati nici aceia care scriau din entuziasm, si dorinta de a contribui la libertatea din sistem) (ibid, p. 31).


Textele au circulat in toate formele posibile: sub semnatura, pseudonime, anonime sau chiar apocrife. Ceea ce le este caracteristic este ca apar intr-un mod neasteptat, iar o evidenta a acestora (data fiind natura lor clandestina si oarecum discreta) a fost dificil de tinut (totusi, nu au lipsit incercari de indexare a acestora sub forma unui buletin intitulat "Cronica evenimentelor curente").


Baza tehnica a samizdatului a fost in principal scrisul de mana, la masina, dar nu au lipsit si alte forme precum fotografierea. Fiecare dintre aceste modalitati a avut avantajele si dezavantajele-i specifice.

Samizdatul ca rezultat


Rezultatele existentei samizdatului conteaza in masura in care este privit ca un fenomen social. Impactul social al samizdatului nu trebuie studiat in functie de conditiile de aparitie, ci mai degraba in relatie cu continutul acestuia. Amploarea cea mai mare, la fel ca si consistenta dezbaterilor pe care le-a suscitat, a cunoscut-o in Uniunea Sovietica. Studiul dimensiunii sociale a samizdatului se preteaza la doua tipuri de analiza: cantitativa si calitativa. In ce priveste prima categorie, textele samizdat apartin a patru mari categorii: literare, nationaliste, religioase si politice. Asa cum rezulta din Arkiv Samizdata (numele sub care se gaseste in Arhiva Societatii Deschise de la Budapesta singura arhiva acestor texte care s-au pastrat, in numar de 6.607, din care 5.490 apartin perioadei de dinainte de Mihail Gorbaciov) in Uniunea Sovietica cea mai mare cantitate texte clandestine este de orientare politica (62%), urmata la distanta de cele religioase (20%), nationaliste (17%), iar literare si altele 1%. Dintre textele politice, cele mai importante sunt declaratii personale, apeluri, proteste, informatii despre diferite arestari politice, procese (86%). Urmeaza la o foarte mare distanta categoria textelor in care se fac analize si se propun diferite solutii, in functie de preferintele ideologice ale autorilor. Acestea se impart in trei categorii: socialiste (5.4%), democrate (3.5%), slavofile (2%) si alte texte. In mod surprinzator, arhiva demonstreaza ca cele mai putine texte nationaliste vin din statele baltice, adica acelea care in 1989 au provocat fisura decisiva in blocul sovietic. De asemenea, in ceea ce priveste textele religioase, majoritatea apartine baptistilor (45%), urmate de ortodocsi (21%), penticostali si catolici (19%), si de alte confesiuni. Din punct de vedere al continutului, accentul acestor texte cade doar pe chestiuni interne ale Uniunii Sovietice. Doar evenimentele internationale importante (precum Primavara de la Praga din 1968 sau activitatea sindicatului Solidaritatea din Polonia) se bucura de o anumita atentie (Hyung-Min Joo, pp. 573-576).


Din punct de vedere calitativ, samizdatul a dat nastere a trei mari scoli de gandire: socialista, democrata si liberala. Punctul culminant al criticii socialiste a regimului sovietic (a carui figura centrala a fost Roi Medvedev) s-a atins o data cu ascensiunea lui Alexander Dubcek la conducerea Cehoslovaciei. Reprimarea militara de catre trupele Pactului de la Varsovia a naruit speranta ca sistemul poate fi reformat, ca cineva de la varf il poate reforma. Intr-un cuvant, a insemnat inceputul sfarsitului pentru socialisti si ascensiunea a doua grupari: democratii (in frunte cu Andrei Saharov) care au privit catre democratia liberala occidentala ca solutie la problema politica si slavofilii (in frunte cu Alexandru Soljenitsin) care, dimpotriva, a privit catre Maica Rusie. Acestea sunt doua curente care cunosc deja o istorie, anii 70 care au marcat sfarsitul reformei socialiste si apusul sperantei la un "socialism cu fata umana" nu au facut decat sa le scoata din uitare (ibid., pp. 576-586).


In afara de invalidarea de catre cursul istoriei a sperantelor socialistilor, anii 60 in istoria samizdatului fac ca fenomenul sa capteze atentia internationala, urmand ca spre mijlocul anilor 70 sa cunoasca o ascensiune fara precedent. Aceasta se datoreaza aparitiei masivului volum "Arhipelagul Gulag" (1974) de Alexandru Soljenitin, probabil cel mai cunoscut text samizdat din lume si de acordarea Premiului Nobel lui Alexandru Sakharov, un an mai tarziu. In 1976, samizdatul intra intr-o noua faza, cea a deschiderii. Aceasta a fost facilitata de Acordurile de la Helsinki. In urma acestora s-au format asa numitele Grupuri Helsinki a caror tinta a fost supravegherea aplicarii acordurilor care stipulau respectarea drepturilor omului (intre acestea, dreptul la libera exprimare). Totusi, deschiderea nu dureaza mult pentru ca din 1982 se intra intr-o noua etapa, in care represiunea creste in intensitate, iar productia de samizdat scade.

Bibliografie

Julius Telesin, "Inside Samizdat" in Encounter, no. 40, Feb. 1973, pp. 25-33.
Hyung-Min Joo, "Voices of Freedom: Samizdat", in Europe-Asia Studies, vol. 56, No. 4 (Jun., 2004), pp. 571-594.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...