Aici, în anul 1941 a început campania pentru eliberarea Basarabiei. Luptele pentru a trecerea Prutului s-au soldat cu moartea a 3.382 de ostași, 7.962 de răniți, numărul celor dispăruți fiind de 3.492. Cimitirul de campanie, amenajat imediat după încetarea luptelor a fost distrus după 1944.
A avut loc o slujbă de pomenire, serviciul divin fiind oficiat de P.S. Veniamin, episcopul Basarabiei de Sud, împreună cu un sobor de preoți din cadrul Mitropoliei Basarabiei.
Începutul Campaniei din Est a armatei române a fost reprezentat prin bătălia de la Țiganca. Luptele grele care s-au dat aici între 22 iunie și 16 iulie 1941 pentru trecerea Prutului s-au soldat cu moartea unui număr atât de mare de ostași români încât Țiganca a fost considerate cea mai sângeroasă luptă purtată pentru reîntregirea țării.
Ostașii români și comandanții lor trec eroic Prutul și începând din 19 iulie 1941, armata roșie este împinsă spre Nistru, înapoi în Est.
Peste 25 de cimitire de campania
Pierderile grele pentru atingerea aliniamentului Cania, Țiganca, Stoenești au determinat amenajarea a peste 25 de cimitire de campanie, între care și cele de la Cania (938 de oșteni români) și Țiganca (1020 de soldați, din care 830 de eroi identificați).
În 2014 au mai fost reînhumați 81 de eroi căzuți la Ștefan Vodă și Rașca, astfel încât în cimitir se odihnesc 1101 militari. În memoria lor, în toamna anului 1941, pe dealul Epureni se înalță o troiță din fondurile ofițerilor Regimentului 12 Dorobanți. Terenul pe care s-a amenajat cimitirul de campanie a fost oferit cu titlu gratuit de localnicii Mihalcea Tiron și Ștefan Comarzan în scopul “ridicării de către comandantul regimentului a locului de odihnă veşnică, în amintirea colonelului Niculescu, a ofiţerilor şi trupei căzuţi în lupta pentru eliberarea Basarabiei”.
Aşezământul naţional „Regina Maria” pentru Cultul Eroilor a preluat îngrijirea şi întreţinerea cimitirului, montând cruci de beton, în locul celor iniţiale, din lemn de brad. Cele 120 de cruci au fost ulterior scoase de sovietici și folosite la fundația unui sovhoz. În vara anului 1944, deplasarea frontului spre vest a avut drept consecinţe distrugerea cimitirului și a însemnelor comemorative. Profanarea memoriei celor căzuți în lupte a continuat nestingherită și după aceea.
Încă din 1990, Asociaţia Culturală Pro Basarabia şi Bucovina a iniţiat un proiect de reconstrucție. Abia în 1999, la iniţiativa preotului Vasile Burduja, parohul bisericii din Cania consiliul sătesc din Țiganca a aprobat repartizarea a 2,15 ha de pământ pentru amenajarea “cimitirului ostășesc”.
În 2001 Asociaţia oamenilor de ştiinţă, cultură şi artă din Republica Moldova a luat sub patronajul său cimitirul, dar lipsa mijloacelor financiare a împiedicat demararea unui proiect de refacere.
În iunie 2004 a avut loc la Vatra Dornei cea de-a IV-a conferinţă anuală a Consiliului Mondial Român (S.U.A.), Neculai Popa, membru în consiliu, demarând o campanie în vederea cinstirii ostașilor români.
Pe 4 iulie 2004 au fost readuse de la București osemintele eroilor și reînhumate. După decenii de uitare şi dureroasă pângărire a memoriei, eroii noştri au avut parte, în sfârşit, de o pomenire creştinească şi de slujbă religioasă îndătinată. Înființarea în același an a Oficiului Național pentru Cultul Eroilor a însemnat pasul hotărâtor pentru reînvierea proiectului memorialului eroilor români, început în 2005. O poartă tradițională românească a fost instalată la intrarea în cimitir, fiind sculptată în lemn de meșterul popular Ilie Benta din Bârsana, Maramureș. De Ziua Eroilor, la 1 iunie 2006, la 65 de ani de la începutul Campaniei de Est a avut loc ceremonia deinaugurare. Pe lângă reprezentanţii oficiali au fot prezenţi la inaugurare Regele Mihai 1, veterani, între care şi un supravieţuitor al Bătăliei de la Ţiganca, sublocotenentul Teodor Halic, general în retragere de-acum şi preşedinte al Asociaţiei Cavalerilor Ordinului Mihai Viteazul. O mulţime de pelerini, din ţară şi din Basarabia au umplut până la refuz cimitirul de onoare renăscut, redând demnitatea oştenilor căzuți pentru ţară şi un spirit viu obligaţiei pe care o avem să le păstrăm cu pietate memoria.
