15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiVaslui: Circulaţie îngreunată pe DE 581, în urma unui accident

Vaslui: Circulaţie îngreunată pe DE 581, în urma unui accident

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, o autodubă în care se aflau şoferul şi un pasager a intrat în coliziune frontală cu un taximetru în care se aflau două persoane, în urma impactului maşina tip taxi răsturnându-se pe cupolă pe acostamentul drumului.

“În accident au fost implicate două autovehicule, un taximetru condus de o femeie în vârstă de 38 de ani, care se deplasa pe direcţia Bârlad – Tecuci şi o autodubă, condusă de un cetăţean în vârstă de 63 de ani. Din primele date, taximetrul nu efectua o cursă. Cele două autoturisme au intrat în coliziune frontală, colegii aflaţi la faţa locului urmând să stabilească exact în ce împrejurări a avut loc accidentul. Circulaţia în zonă a fost afectată, din cauza taximetrului care s-a răsturnat ajungând pe cupolă. Cealaltă maşină a ieşit în afara părţii carosabile”, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.

La locul producerii accidentului s-au deplasat două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean, care au transportat trei persoane la Compartimentul de Primiri Urgenţă al Spitalului de Urgenţă “Elena Beldiman”.

Cele mai citite

Raed Arafat trimite o echipă de experți la Slănic Prahova în urma surpării de teren

Secretarul de stat Raed Arafat, şeful DSU, a precizat joi că o echipă de experţi urmează să ajungă la Slănic Prahova pentru a evalua...

Premierul Poloniei Donald Tusk are pneumonie. Cum îi va fi afectată agenda politică

Premierul polonez Donald Tusk îşi va restrânge apariţiile publice în următoarele zile după ce a fost diagnosticat cu pneumonie, a anunţat joi biroul său...

Colliers: Numărul locuinţelor vândute în Bucureşti, în creştere cu 18% în primul trimestru din 2024

Piaţa rezidenţială a început anul 2024 în forţă, cu un prim trimestru încheiat cu o creştere de 18% a numărului tranzacţiilor cu apartamente în...
Ultima oră
Pe aceeași temă