Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Vâlcea: Percheziţii la persoane suspectate de trafic de substanţe toxice

Poliţiştii şi procurorii fac, vineri, cinci percheziţii în judeţul Vâlcea, la persoane suspectate că ar fi vândut către publicul larg, în România şi străinătate, substanţe chimice periculoase cu proprietăţi toxice.

Share

Rl online 0 comentarii

07.06.2019 - 11:51

Substanţele sunt precursori de explozivi, unul dintre ei folosit la obţinerea nitroglicerinei.

”La data de 7 iunie 2019 poliţiştii Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală şi criminalistică fac cinci percheziţii domiciliare în municipiul Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea, la locuinţele mai multor persoane cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de „nerespectarea regimului precursorilor de explozivi restricţionaţi” şi “trafic de produse sau substanţe toxice”, a anunţat, vineri, Parchetul General.

Sursa citată a precizat că, în urma cercetărilor a rezultat că, în perioada octombrie 2018 – iunie 2019, mai multe persoane din municipiul Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea, au comercializat ilegal către publicul larg, pe întreg teritoriul României dar şi în alte ţări din Europa, substanţe chimice periculoase cu proprietăţi toxice, respectiv: Formaldehidă (formol), Amoniac, Acid clorhidric, Acid Fosforic, Acid formic, Metabisulfit de sodiu, Borax, Acid Citric, Colofoniu , Clorură de amoniu etc., dar şi alte substanţe chimice incluse în categoria precursorilor de explozivi, respectiv, Acid azotic (nitric) şi Acid sulfuric.

Potrivit procurorilor, comercializarea acestor substanţe ”creează un pericol deosebit de grav pentru sănătatea şi viaţa oamenilor, a animalelor, a factorilor de mediu, precum şi pentru ordinea şi siguranţa publică”.

Substanţele chimice Acid Azotic şi Acid Sulfuric fac parte din categoria precursorilor de explozivi, ambele fiind enumerate în Anexele I şi II din Regulamentul (UE) nr. 98/2013 al Parlamentului European şi Consiliului, privind comercializarea şi utilizarea precursorilor de explozivi.

Acidul Azotic, în concentraţie mai mare de 3%, intră în categoria precursorilor de explozivi restricţionaţi, conform Anexei I, fiind o substanţă interzisă ce nu poate fi pusă la dispoziţia persoanelor din rândul publicului larg, iar acidul sulfuric este un precursor de exploziv ce intră în categoria substanţelor chimice pentru care se raportează tranzacţii suspecte, conform Anexei II din Regulamentul (UE) nr. 98/20013.

”Substanţa chimică Acid azotic (nitric) este una din cele mai importante substanţe incluse în categoria precursorilor de explozivi, fiind principalul compus al nitroglicerinei, substanţă clasificată ca exploziv de mare putere, cu putere mare de detonare utilizată la fabricarea dinamitei”, au precizat procurorii.â

La finalizarea anchetei, procurorii au anunţat că vor oferi detalii suplimentare.
 

Comentarii

loading...