16 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăȘtirile zileiUltima trăsnaie. Petiţie online pentru deshumarea părintelui Iustin Pârvu

Ultima trăsnaie. Petiţie online pentru deshumarea părintelui Iustin Pârvu

Potrivit Ziarul de Iaşi, iniţiatorii petiţiei cer deshumarea părintelui pentru că în curând, pe 16 iunie, se împlinesc şapte ani de la moartea acestuia, iar unele tradiţii ar spune că rămăşiţele unor persoane se deshumează după şapte ani.

Potrivit sursei citate, iniţiatorii petiţiei au explicat şi care sunt motivele pentru care cer deshumarea.

“Cât a fost în viaţă, părintele devenise un far călăuzitor pentru miile şi zecile de mii de credincioşi care i-au trecut pragul chiliei; un îndrumător duhovnicesc care sfătuia, spovedea, se ruga sau dădea binecuvântări până la 17 ore pe zi; un stâlp al Ortodoxiei şi al romanismului de care se loveau valurile agresive ale ecumenismului şi secularizării contemporane.

Multe au fost minunile pe care le-a împlinit Dumnezeu prin Părintele Iustin cât a trăit printre noi, dar multe sunt şi cele care se fac la mormântul Sfinţiei sale şi nu numai, acum când trăieşte în Cer”, se precizează în textul petiţiei.

Ziarul de Iaşi mai arată că iniţiatorii petiţiei cer că, la 7 ani de la moartea părintelui, să fie scos trupul său la lumina pentru că aceştia cred că părintele se va dovedi că este sfânt.

“În cazul în care se va dovedi că are sfinte moaşte (trup întreg sau oseminte cu caracteristici specifice sfinţilor), cerem să li se acorde cinstea cuvenită, să fie aşezate într-o raclă, într-un baldachin special amenajat şi expuse spre închinare!

Menţionăm că argumente pentru deshumare faptul ca unei rude apropiate (un nepot) i s-a arătat părintele, spunându-i: La 6 ani şi jumătate să mă scoateţi afară – citat cu aproximaţie, iar alţi credincioşi l-au visat stând în afară mormântului şi spunându-le să vină la el când au nevoie de ajutor”, se mai menţionează în documentul citat.

Preotul Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei, a explicat pentru “Ziarul de Iaşi” că o solicitare de deshumare a părintelui Iustin Parvu trebuie să vină din partea mănăstirii al cărei stareţ a fost, şi, din ce s-a comunicat până în prezent, mănăstirea nu îşi doreşte deshumarea.

Mai mulţi preoţi consultaţi de jurnaliştii Ziarul de Iaşi au declarat că deshumarea lui Iustin Parvu nu se impune.

“Sfinţenia nu e dată de conservarea trupului după moarte. Dacă părintele ar fi dorit că rămăşiţele sale să fie deshumate, s-ar fi arătat fără tăgadă, ar fi existat indicii puternice.

Nu putem să mergem şi să dezgropăm oameni în speranţa că vom găsi sfinţi. Nu aşa merg lucrurile, nu e un concurs de popularitate”, a declarat un reprezentant al Mitropoliei Moldovei, conform Ziare.com.

Cele mai citite

Impostura snoabă și propaganda veselă

Obsesia multor snobi care ce îmbogățesc peste măsură este să devină artiști prin intermediul banilor. Întâi își tot dichisesc și bibilesc casa de un...

Robert Fico a fost operat din nou! Premierul Slovaciei este în continuare în stare gravă

Premierul slovac Robert Fico, grav rănit miercuri prin împuşcare într-o tentativă de asasinat, a fost vineri operat din nou şi starea sa se menţine...

Zeci de comune și orășele l-au îmbogățit cu afaceri mici și multe

Compania Ideas Funding Pack SRL a reușit să se afirme pe piață prin intermediul consultanței oferite comunităților mici. Cu un flux constant de...
Ultima oră
Pe aceeași temă