20 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăȘtirile zileiProprietarul blocului care a ars a fost amendat de două ori pentru...

Proprietarul blocului care a ars a fost amendat de două ori pentru lipsa autorizaţiilor

Autorităţile susţin că cel care administra afacerea imobiliară a construit în Capitală, pe lângă blocul din strada Iordache Năstase, alte două blocuri şi o mansardă fără autorizaţie.

În ambele cazuri au fost aplicate sancţiuni.

“A fost amendat în luna mai a anului 2017 şi în luna iunie 2018 pentru că a construit alte două blocuri, două pe strada Teiuş fără autorizaţie şi pe strada Florescu, o mansardă fără autorizaţie. A fost amendat pentru ambele situaţii cu o sumă totală de 25.000 de lei “, a declarat, pentru MEDIAFAX, Cristina Popa, purtătorul de cuvânt al Primăriei Sector 5 Bucureşti.

Niciuna dintre cele două sanţiuni aplicate de primărie nu a fost achitată de către dezvoltatorul imobiliar.

“Nu s-a conformat, pentru una are termen pe 25 octombrie, pentru cele de pe Teiuş unde a construit fără autorizaţie, până atunci poate să intre în legalitate, iar pentru mansarda fără autorizaţie s-a prescris termenul şi nu a făcut niciun demers legal fapt pentru care colegii mei de la Juridic îl vor acţiona în instanţă. Pentru blocul din Sectorul 5 este în derulare o anchetă a Inspectoratului de Stat în Construcţii”, a mai declarat Cristina Popa.

 
Pe de altă parte în evidenţele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov nu a fost identificată vreo solicitare din partea proprietarului/beneficiarului blocului din Sectorul 5 care a ars pentru obţinerea avizului de securitate la incendiu, au anunţat reprezentanţii ISU.

Primăria Sectorului 5 a anunţat, sâmbătă, că toate aspectele juridice care ţin de situaţia locativă a blocului din strada Iordache Năstase care a ars fac obiectul unui dosar penal, iar locuitorii clădirii au fost cazaţi în incinta căminului Liceului „Dumitru Moţoc”.

Cele mai citite

Dan Diaconescu rămâne sub control judiciar

Fostul patron OTV, Dan Diaconescu, judecat pentru comiterea infracţiunilor de act sexual cu un minor şi folosirea prostituţiei infantile, rămâne sub control judiciar, fiind...

Irina Begu, calificată în turul al treilea la Roma

Irina Begu s-a calificat în turul al treilea al turneului de categorie WTA 1000 de la Roma, după ce franţuzoaica Oceane Dodin a abandonat...

Campanie de ecologizare a malurilor apelor din zona Roșia Montană

Localnici şi prieteni ai Roşiei Montane îşi dau întâlnire duminică, 12 mai, la ora 10.00, în Piaţa Centrală, pentru prima din cele cinci campanii...
Ultima oră
Pe aceeași temă