13.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialCriza de personal la Spitalul Mangalia

Criza de personal la Spitalul Mangalia

In urma reluarii negocierilor intre Consiliul National Sanitas si Ministerul Sanatatii, greva de avertisment programata pentru ieri dimineata a fost suspendata, astfel ca asistentele medicale de la Spitalul Municipal Mangalia au lucrat fara intrerupere. Presedintele filialei Mangalia a Sindicatului SIAMPA Sanitas, Simion Gardan, ne-a declarat ca spitalul din localitate are 162 de membri, printre care asistente medicale, infirmiere si ingrijitoare. Acesta ne-a mai spus ca dintre cele 7 revendicari ale sindicatului cea mai solicitata de catre personalul medical din Mangalia este acordarea unui numar de 20 de tichete de masa pe luna fiecarui salariat pe tot parcursul anului. Cadrele medicale din Mangalia au primit astfel de tichete doar in luna ianuarie, de atunci cerand in zadar redistribuirea acestora. O problema ce tinde sa se acutizeze o reprezinta plecarea unui numar din ce in ce mai mare de cadre medicale in strainatate, mai cu seama ca periodic spitalul primeste oferte in acest sens.
Chiar in aceste zile, unitati sanitare din Canada si Italia asteapta ca un numar mare de asistente medicale sa lucreze in tarile respective, cele mai cautate fiind cadrele medicale care doresc sa trateze si sa supravegheze persoane varstnice, bolnavi cronic sau persoane aflate in faze terminale ale afectiunilor de care sufera. Simion Gardan ne-a mai spus ca pana acum au plecat mai multe asistente medicale in Italia si Spania, salariile oferite de angajatori fiind de peste 1.000 de euro pe luna, astfel ca ofertele care ajung la Mangalia se bucura de succes. “Deocamdata personalul medical face fata tuturor cazurilor inregistrate, insa este foarte probabil ca spitalul sa ramana fara cadre medicale, mai cu seama ca ofertele sunt atractive, iar o data cu intrarea Romaniei in UE vor exista si mai multe facilitati pentru cei care vor dori sa plece sa lucreze in strainatate”.

Cele mai citite

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...

Scandalul Sanimed/Hideg: Dezvăluiri, Denunțuri și Dinamica Justiției în România

Recentele dezvăluiri din presă, generate de denunțul spontan al omului de afaceri Cătălin Hideg împotriva unei prestigioase case de avocatură din România, precum și...
Ultima oră
Pe aceeași temă