Episodul s-a petrecut pe 7 ianuarie, însă eroarea a fost descoperită abia pe 20 ianuarie, când s-a depus o plângere penală.
În momentul în care familia cetățeanului american a venit în România pentru recunoașterea și ridicarea cadavrului a primit cadavrul cetățeanului francez. Mai mult, corpul francezului fusese incinerat și transportat în Statele Unite, într-o urnă.
Reprezentanții INML au transmis scuze ambelor familii, iar autoritățile au deschis o anchetă.
„Se aduce la cunoștința opiniei publice că în activitatea I.N.M.L. „Mina Minovici” București s-a produs în data de 07.01.2021 o eroare de identificare a unei persoane decedate în timpul procedurii de predare către familie a corpului defunctului. Eroarea s-a evidențiat în data de 20.01.2021 și a fost înaintată de îndată o plângere penală pentru demararea unor cercetări pe baza art.298 Cod Penal.
I.N.M.L. „Mina Minovici” București, în a cărui activitate o astfel de disfuncție nu s-a mai produs, cere scuze public familiilor celor decedați pentru problema creată și va întreprinde toate demersuri administrative și procedurale pentru prevenirea pe viitor a unei astfel de situații”, transmite Institutul Național de Medicină Legală într-un comunicat de presă.