20 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăȘtirile zileiOprea: Dorim să lansăm Start-Up Nation III până la sfârşitul anului

Oprea: Dorim să lansăm Start-Up Nation III până la sfârşitul anului

“Suntem în perioada de dezbatere, am fost la Bucureşti, cu Consiliul IMM-urilor, la Timişoara, acum suntem la Braşov şi luna viitoare – aşa cum prognozăm noi, la sfârşitul lunii – trebuie să ştim cum va arăta grila de finanţare, procedurile – foarte rapide şi, cu ocazia primei rectificări bugetare, să putem lansa programul anul acesta”, a afirmat Oprea.

Potrivit acestuia, în urma discuţiilor de până acum cu mediul de afaceri, principalele modificări cerute în privinţa criteriilor de selecţie a proiectelor sunt legate de cofinanţare, de educaţia antreprenorială, de o mai bună definire a codurilor CAEN şi eliminarea criteriului legat de numărul locurilor de muncă create. “Dar este devreme să ne pronunţăm cum vor arăta aceste criterii. Vom continua aceste dezbateri, încercăm să ţinem cont de toate părerile şi să vedem care sunt cele mai bune criterii pe care le avem, ţinând cont că Start Up Nation este un program de succes şi că mă aştept că, în ediţia a treia, 2019, să fie mult mai mulţi antreprenori tineri care îşi doresc să debuteze în afaceri pe acest program”, a spus Oprea.

El a estimat că în această următoare ediţie a programului ar urma să fie depuse în jur de 50.000 de aplicaţii.

În ceea ce priveşte decontările pe programul pe 2018, ministrul le-a transmis tinerilor antreprenori care aşteaptă să primească banii că sumele necesare vor fi alocate din bugetul central, de asemenea, la rectificare, însă a subliniat că plăţile se vor putea face inclusiv în 2020.

“Au început deconturile, plăţile efective pentru 2018 pentru cei care au ales să se adreseze direct agenţiilor regionale (ale ministerului – n.r.) şi nu au mers prin bănci. Sunt şi bănci care au început deja să furnizeze creditele, să facă plăţile. (…) Avem un grafic de plăţi, am socotit foarte bine, având experienţa din 2017 şi analiza rezultatelor din 2017, nevoia de credite bugetare este în ultima parte a anului, chiar în ultima lună. Anul acesta, am prelungit, plăţile se vor putea face şi în cursul anului viitor, pentru că am avut exemple de antreprenori cărora le-a întârziat furnizarea de echipamente. Se pot face plăţi inclusiv în 2020 pentru ediţia din 2018 şi atunci această prognoză bugetară şi solicitările noastre către Ministerul Finanţelor sunt astfel încât proiectul să meargă înainte fără nicio sincopă”, a afirmat Radu Oprea.

Conform acestuia, singura garanţie pentru continuarea programului “vine din zona politică”.

“Garanţia (pentru continuarea programului – n.r.) vine din zona politicului şi de aceea am introdus acest program şi toate celelalte de sprijin a IMM-urilor, toate măsurile bune luate de Guvernul Dăncilă, într-un pact pentru bunăstrarea românilor şi ar trebui ca acest pact să fie însuşit şi de ceilalţi. Sigur, şi eu am citit cu surprindere, îngrijorare şi cu revoltă declaraţiile altora de a opri un program bun, aşa ca Start-Up Nation”, a conchis Oprea, potrivit Agerpres.

Cele mai citite

Plata ajutoarelor de 100 de euro pentru fermierii din vegetal și zootehnie începe din 15 mai

Plata subvenţiei de 100 de euro/hectar pentru sectorul vegetal pe cadrul de criză Ucraina, respectiv 100 euro/echivalent UVM pentru sectoarele suin şi avicol pentru...

Start la GRILLFEST, cel mai mare festival de barbeque din Europa!. PROGRAMUL COMPLET

Astăzi începe GRILLFEST, cel mai mare festival de barbeque din Europa, ce revoluționează cultura barbeque din România! Peste 50.000 de participanți sunt așteptați pe...

Olympiakos Pireu, în prima finală europeană din istorie! Grecii au învins-o pe Aston Villa în dublă manșă

Olympiakos Pireu s-a calificat în finala Europa Conference League, după ce s-a impus cu scorul de 2-0 în fața englezilor de la Aston Villa,...
Ultima oră
Pe aceeași temă