10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiMorgă mobilă pentru pacienții cu Covid-19 decedați la Timișoara

Morgă mobilă pentru pacienții cu Covid-19 decedați la Timișoara

„Am reuşit să transferăm la Timişoara unitatea mobilă ce aparţine Departamentul pentru Situații de Urgență. Camionul frigo este destinat exclusiv depozitării în condiţii civilizate a pacienţilor care au pierdut lupta cu noul coronavirus până când vor fi incredinţaţi familiilor, conform procedurilor.”, a anunțat asist. univ. dr. Diana Manolescu, director medical în cadrul Spitalului de Boli Infecţioase, citată de News.ro.

Situația la unitatea medicală din Timișoara era critică, cu doar 4 locuri libere la morga spitalului pentru pacienții infectați cu Covid-19 care nu au mai putut fi salvați de medici.

Autospeciala frigorifică poate asigura o temperatură de până la – 40 grade și are o capacitate de 52 locuri, dintre care 10 pentru persoanele supraponderale.

Începând de luni, identificarea celor decedați se va face de către rude în condiții civilizate, într-o zonă unde în afara acestora mai au acces doar cei de la firmele de pompe funebre, au precizat oficialii unității medicale.

Cele mai citite

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...

Adrian Oianu, fost consilier local PNL, s-a înscris în PER și face echipă cu Dan Podaru

Fostul consilier local al sectorului 1 din partea PNL Adrian Oianu s-a înscris în Partidul Ecologist Român și va face echipă cu candidatul acestei...
Ultima oră
Pe aceeași temă