“Este decizia corectă pe care am convenit-o astfel încât imaginea şi credibilitatea Poliţiei Române să nu fie afectate sau puse sub semnul întrebării. În urma discuţiei pe care am avut-o cu domnia sa, a achiesat să se retragă din funcţia de inspector general, precizând faptul că rămâne şi continuă munca de poliţie ca să îşi îndeplinească atribuţiile de ofiţer, lucru pe care l-am acceptat toată conducerea Ministerului Afacerilor Interne. Poliţia Română are nevoie să se concentreze acum exclusiv asupra problemelor pe care le are în atribuţii, adică aplicarea cu fermitate a legii”, a declarat Marcel Vela, marţi seara, la B1 TV.
El a precizat că, pentru a asigura continuitatea în actul de management al acestei instituţii a MAI, a decis ca inspectorul general adjunct chestorul de poliţie Eduard Miliţescu să continue activitatea din funcţia pe care o deţine şi să exercite temporar comanda Poliţiei Române până la numirea unui ofiţer care să preia această calitate.