Liderul regiunii separatiste Osetia de Sud, Leonid Tibilov, a anunțat organizarea unui referendum privind declararea independenței față de Georgia și alipirea la Federația Rusă. După Crimeea, ar fi a doua anexare cu forța a unui teritoriu de către Rusia lui Putin, petrecută sub privirile neputincioase ale Occidentului.
Acesta va fi cel de-al treilea referendum pe tema independenței și/sau alipirii la Rusia organizat în provincia separatistă georgiană în ultimii 25 de ani, potrivit Jamestown Foundation. Primul a avut loc în 1992, iar cel de-al doilea în 2006, un an care trebuie ținut minte și niciodată nu s-a pus problema rezultatului, de vreme ce în Osetia de Sud a avut loc o temeinică epurare etnică în două etape. Prima s-a petrecut în perioada 1991-1992, când aproape jumătate din locuitorii provinciei – zeci de mii de etnici georgieni – au fost izgoniți din casele lor, și a doua – în timpul războiului ruso-georgian din 2008, când ultimii georgieni rămași în Osetia de Sud au fost alungați peste „graniță”. Ca urmare, la ambele referendumuri, răspunsul a fost covârșitor „Da”, cu peste 90%, cum se întâmplă de regulă cu toate referendumurile organizate de „autoritățile” entităților care fac obiectul războaielor înghețate.
Întrebarea care se ridică este de ce mai este nevoie de un al treilea referendum, la fel de ilegal ca și primele două, care să le confirme pe precedentele, când rezultatul este cunoscut dinainte? Un posibil răspuns este că Rusia se pregătește să anexeze Osetia de Sud și are nevoie de o justificare propagandistică după exact același model pe care l-a utilizat la anexarea Peninsulei Crimeea. Pentru că nu este posibil ca o regiune cu un guvern-marionetă și cu trupe rusești pe teritoriul său să organizeze un referendum fără voia Kremlinului, problema reală este ce urmărește, de fapt, Kremlinul.
Dacă scopul îl reprezintă anexarea Osetiei de Sud și „reunificarea” poporului osetin de pe cei doi versanți ai Caucazului, atunci, ne putem aștepta ca foarte curând după Osetia de Sud să urmeze cealaltă provincie separatistă georgiană, Abhazia, care și-a declarat, la rândul ei, independența tot printr-un referendum și tot cu peste 90-95% în 1999. Atât Abhazia, cât și Osetia de Sud au fost recunoscute ca state independente de Moscova după războiul din 2008 și o cerere de alipire este tot ce are nevoie Rusia pentru a consfinți oficial anexarea. Printr-o nouă anexare a celor două provincii, Putin și-ar reînnoi prestigiul imperial în ochii rușilor, ar extinde și mai mult litoralul rusesc la Marea Neagră, cu toate consecințele economice și strategice care decurg de aici și și-ar stabili un cap de pod ferm în Caucazul de Sud. Și s-ar asigura că Georgia nu va face niciodată vreo surpriză ucraineană și va rămâne ferm în sfera de influență a Rusiei.
După războiul din 2008, Putin s-a asigurat că Georgia nu mai este un stat independent viabil. Dacă, în luna martie a acelui an, s-a discutat fără succes la Summit-ul NATO de la București despre acordarea unui Plan de Acțiune pentru Aderare Ucrainei și Georgiei, câteva luni mai târziu, în august, Putin s-a asigurat că acest lucru nu mai este posibil. Prin ruperea celor două provincii, Georgia a rămas un stat care nu poate fi apărat de o eventuală invazie militară și orice discuție despre o eventuală aderare la NATO este inutilă. Dar, cu toate că rușii sunt prezenți militar de facto în Osetia de Sud, ei încă nu au o prezență oficială la sud de Caucaz. Odată cu anexarea, aceasta ar deveni oficială și i-ar permite Kremlinului să controleze efectiv regiunea.
Ce se întâmplă cu Moldova?
Celălalt răspuns este că prin acest referendum rușii nu urmăresc decât să șantajeze guvernul de la Tbilisi și să îi taie orice elan european. Această tactică funcționează de minune în Moldova, unde, în pofida „angajamentului european” al guvernelor succesive, nimeni nu este cu adevărat dornic să rupă legăturile cu Moscova. Una din numeroasele pârghii ale Kremlinului pentru a influența jocul politic de la Chișinău este șantajul cu ruperea țării. Transnistria a organizat deja propriul referendum privind independența tot în 2006, ca și Osetia de Sud, care a fost aprobat tot cu peste 95%, iar Găgăuzia a votat în propriul referendum, în urmă cu doi ani, după declanșarea crizei ucrainene, și acum cere un loc la masa negocierilor în formatul 5+2 pentru bașcanul Irina Vlah. Diferența majoră între regiunile separatiste moldovene și cele georgiene este că Rusia nu a recunoscut independența acestora, așa cum a făcut-o în cazul Abhaziei și Georgiei. Dar, după referendumul sud-osetin, lucrurile s-ar putea schimba.
Dacă scopul este anexarea Osetiei de Sud și „reunificarea“ poporului osetin de pe cei doi versanți ai Caucazului, atunci, ne putem aștepta ca foarte curând după Osetia de Sud să urmeze cealaltă provincie separatistă georgiană, Abhazia, care și-a declarat la rândul ei independența tot printr-un referendum și tot cu peste 90-95% în 1999.
