“Muntele este pentru ciobanul roman ce sunt marea pentru navigatorul grec si campia pentru gradinarul bulgar. Romanul are o inclinare nascuta pentru pastorit. E un instinct primavaratic si un imperativ economic ce au determinat si determina pe ciobani sa apuce cararile muntelui”, scria dr. Gheorghe Gh. Radu, medic veterinar, in lucrarea sa din 1935 “Contributiuni la Studiul Stanilor din Romania”.
Tot in acel an in satul Stanesti, apartinand de comuna Corbi din Arges, localitate cu o puternica traditie pastorala, s-a nascut Sumedrea Nicolae, azi cioban raspunzator de turma de berbeci. Impreuna cu tot atat de varstnicul Ion Macincoiu, din Corbi, si tanarul Filip Constantin, 27 de ani, din satul Slatina, comuna Nucsoara, raspunzatori de turmele de miei si de oi sterpe, toti trei sunt avanpostul “Stanii din Preotesele”, in miezul salbatic si aspru al Fagarasilor. Existenta lor astazi, dupa aproape trei sferturi de secol, este uluitoare.
Deceniile de comunism nu au reusit sa distruga si sa-i indeparteze aceasta admirabila traditie. Comunitatile lor raspandite pe versantii sudici ai Muntilor Fagaras au fost obiectul unui capitol distinct ale amintitei lucrari monografice din perioada interbelica Ð “Pastoritul pe Valea Doamnei”. Iar pentru un calator este uimitor ca acum, in era telefoanelor mobile si a “schimbarilor climatice”, sa intalneasca acesti oameni, cu virtutile lor in cunoasterea naturii si stapanirea ancestralei meserii, in colturi izolate precum Izvorul Doamnei, Valea Rea, Valea Bandii, coastele inclinate ale Muntilor Galasescu, Moldoveanu. Rolul lor nu este legat de bucuria vederii produsului principal al ocupatiei lor, laptele, si apoi prepararea acestuia in cas si branza de burduf. Aceasta satisfactie revine colegilor de stana asezati cu manzarile Ð oile in lactatie, tinute in locurile mai blande ale masivului si mai accesibile transportului produselor la vale. Acolo insa iarba se inaspreste mai devreme. Mieii, mioarele, miorii de turcana Ð singura rasa adaptata acestui mediu ostil Ð se bucura de iarba pastrata mai frageda de precipitatiile frecvente si de racoarea din inima muntelui. Brebecii se bucura si ei acum de regimul alimentar special pentru a prinde puteri inaintea perioadei de reproductie din septembrie-octombrie, dupa coborarea din munte. Dar aici ciobanul si turmele sale au de infruntat mai multe greutati: de la vremea schimbatoare si coastele inclinate pana la foamea animalelor padurii: ursii si lupii.
In compania furtunilor si a lupilor
Mielarii, sterparii si berbecarii salasluiesc peste vara cu turmele lor in cele mai inalte zone ale muntilor. Bordeiele rudimentare, construite din lespezi din sisturi cristaline, barne de lemn, sunt asezate de regula la gura caldarilor glaciare. O data ce primele raze de soare usuca roua, ploaia sau bruma de pe versantii inclinati, ei patrund peste pasunile cu graminee marunte si conduc animalele lor de pe o coasta pe alta dupa un traseu bine stiut. In amurg se intorc la bordei, nu insa inainte de a conduce din urma si ultima oita schiopatanda. “Vara asta a fost tare rea, numai neguri, ploi si iata ca si zapada. Iarba-i intarziata cu aproape o luna. Acum doua zile a lasat o spuza, dar numai de la curmaturi mai sus. Cand vine zapada ne bagam degraba la vale”, spune Nicolae Sumedrea. Cu ani in urma o turma de 400 de miei a fost gonita de o furtuna de zapada iscata din senin peste Cascada de la Galasescu. De atunci ciobanii numesc locul Cimitirul lui Dordescu. Oile turcane au “imbracamintea” lor si rezistenta imbunatatita prin selectie de-a lungul generatiilor pentru a rezista intemperiilor. Ciobanii indura si ei vremea rea fara pelerine de cauciuc sau moderne Ð texuri. O incredibil de subtire pelerina de lana, “bine batuta”, il protejeaza pe Filip Constantin de ploile reci, de vant si de lapovita: “Ma credeti sau nu, dar apa si vantul nu trec de patura asta”. Vantul din nord-vest si ceturile ridicate dinspre vaile sudice sunt semne sigure de schimbare radicala a vremii. Si nu doar atat, negurile aduc uneori si lupii flamanzi. “Pe vreme rea incearca sa intre intre oi. Anul asta ne-au luat patru. Avem caini buni, dar daca nu sunt uniti o patesc si ei”, spune Filip Constantin, mandru de cei trei ciobanesti care ii stau in preajma. Dar cu toate greutatile ciobanul are drag de munte si nu si-ar schimba meseria chiar daca venitul lor nu este pe masura celor indurate.
