Un recent sondaj de opinie situeaza Vama pe locul l in topul celor mai corupte institutii din Romania, inaintea Justitiei, Parlamentului si Guvernului. Un loc de “frunte” intr-o tara in care coruptia a atins proportii nemaiintalnite, sub obladuirea unui partid-stat printre varfurile caruia se inscriu nume pe care cetateanul de rand le asocieaza automat cu hotia pe fata din banul public.
Ca sa nu ne mai controleze
Arad, 16 octombrie a.c. Autocarul firmei Atlassib, care transporta calatori pe relatia Bucuresti – Strasbourg – Paris, se indreapta catre Vama Turnu, aflata la 14 km. Pe culoarul dintre fotolii, o tanara se deplaseaza cerandu-le pasagerilor cate 5 (cinci) euro de caciula “pentru vamesi”: “Dam banii si scapam: nu ne da nimeni jos cu bagajele, sa le scotoceasca”. Resemnati, oamenii dau. E ora 18, intunericul s-a lasat de mult, o data cu un frig patrunzator, adus de vantul taios dinspre pusta. Se sopteste ca o parte din bani ajung si la vamesii unguri de la Battonya, asadar vom fi scutiti si acolo de coborare si deschiderea calabalacului. Calatorii asociaza spaga si cu scurtarea timpului de sedere. Perceptie eronata a lucrurilor, caci daca intr-adevar bagajele n-au fost controlate, speranta nr. 2 s-a dovedit desarta: autocarul a stationat 3 (trei) ore in vama romaneasca si tot pe-atat la maghiari. De ce? In virtutea reflexelor de pe timpul lagarului comunist, nimeni nu indrazneste sa intrebe de ce. Incercarea cuiva de a protesta impotriva bataii de joc fata de timpul calatorilor este rapid redusa la tacere: imprudentului i se spune ca, odata, un autocar a stat noua ore in vama. “Cui i-a pasat?”, intreaba, cu naduf, naratorul. Pe la miezul noptii ne indreptam catre Budapesta.
Si cu banii luati, si uitati in vami
24 noiembrie. Cu cativa kilometri inainte de intrarea in aceeasi vama Turnu, soferul, un ins sfatos, ne tine un interesant instructaj despre folosirea closetului din autocar, spunandu-ne si cat dureaza traversarea Ungariei, Austriei, Germaniei. Se simte ca ar mai avea ceva de spus. Pana la urma, ia taurul de coarne: daca vrem sa nu fim dati jos cu ce-avem, sa dam banu'! Suma e fixa si modica: cinci euro. Daca vrem, daca nu… Punctele de suspensie sunt elocvente, asa ca pasagerii se executa. Cineva face “colecta”, soferul ia euroii si dispare cu ei in noapte. De data aceasta, cele sase ore pierdute in cele doua vami se transforma in opt. Patru la romani, patru la unguri. Frateste. Plecam pe la 4 dimineata cu gandul la ultima proba de rezistenta: frontiera maghiaro-austriaca de la Hegyeshalom, unde romanilor nu le mai cere nimeni bani. In schimb, sunt dati jos si insiruiti, ca oile la strunga, in fata unui ghiseu unde li se stampileaza pasaportul. Frig, ploaie, viscol, nu conteaza. Noroc ca nu dureaza decat vreo jumatate de ceas.
Pe fond de marsuri triumfale
1 Decembrie, ora 11. Scriu cu majuscula – e sarbatoarea nationala. Suntem in Ungaria, aproape de granita, radioul de la bord revarsa valuri de cantece patriotice din care razbate mandria de a fi roman. Pierdem in plin camp cam o ora. Soferii nu dau nici o explicatie. Aflam, totusi, ca ar fi vorba de ceea ce vulgar se numeste “pana prostului”. Un microbuz al aceleiasi companii Atlassib, venind dinspre Romania, s-ar fi dus la o benzinarie maghiara sa aduca o canistra de carburant. Bizar, totusi, fiindca soferii (totdeauna doi) alimentasera in Ungaria mai devreme. In plus, nici macar nu mai era un kilometru pana la Battonya – Turnu. Nici nu se pune bine in miscare autocarul HN – C – 8929 al firmei Atlassib, ca unul dintre soferi ne aminteste ca vine vama, deci bagaje, deci cinci euro, deci… Intram in patrie pe fondul entuziastelor reportaje radiofonice transmise de la Alba Iulia cu prilejul celebrarii celei de-a optzeci si sasea aniversari a Marii Uniri.
“Sisteme europene” si naravuri fanariote
Nu stiu cum merg lucrurile in celelalte vami romanesti. Transcriem doar observatiile facute in calitate de pasager al companiei Atlassib, firma de prestigiu, cu peste 70 de birouri in tara si multe altele in strainatate (Paris, Strasbourg, Bordeaux, Valence, ca sa nu amintim decat de Franta). Nu stim – si nici nu aveam cum sa aflam – daca banii ajung sau nu la vamesi. Ceea ce stim sigur este ca, la fiecare drum, soferii autocarelor cer calatorilor cate cinci euro “pentru vama”. Cati bani se pot strange de la “colecte”? Cineva mi-a spus ca au trecut prin vama spre exterior, intr-o noapte, zece-douasprezece autocare. La o medie de 40 de calatori/autocar, se strang 200 de euro. La zece autocare – 2.000. Simple cifre: poate fi mai mult, poate fi si mai putin.
