15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialDan Ioan Popescu cercetat in cazul Hidroelectrica

Dan Ioan Popescu cercetat in cazul Hidroelectrica

Fostul ministru al Industriilor, Dan Ioan Popescu, şi patronul Energy Holding, Bogdan Buzoianu, sunt cercetaţi de procurorii DIICOT într-un dosar nou privind fraudarea companiei Hidroelectrica, au declarat pentru Mediafax, surse judiciare.

Vineri, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizate şi Terorism (DIICOT) au deferit justiţiei şapte persoane, între care şi fostul ministru liberal al Economiei (2004-2006), Codruţ Şereş, pentru încheierea unor contracte dezavantajoase companiei Hidroelectrica, încheiate între 2002 şi 2009.

În paralel, procurorii DIICOT fac cercetări cu privire la modul în care omul de afaceri Bogdan Buzăianu, finul fostului ministru al industriilor Dan Ioan Popescu, a cumpărat energie, anchetatorii având indicii că acesta a beneficiat de preţuri cu două treimi mai mici, spun sursele citate.

În acelaşi dosar este cercetat şi Dan Ioan Popescu, fostul ministru PSD al Industriilor şi Economiei (între 2000-2004, în Guvernul Adrian Năstase), precum şi alte persoane care au achiziţionat energie la preţuri subevaluate.

Cele mai citite

Europa Conference League în faza semifinalelor: Care sunt favoritele

Aston Villa, Fiorentina, Olympiacos și Brugges sunt echipele rămase în cursa pentru cucerirea trofeului UEFA Europa Conference League în acest sezon. Prima manșă a semifinalelor va avea...

Rusia ar putea ataca Polonia dacă NATO ar aduce acolo arme nucleare

Rusia amenință că va ataca o țară membră a Alianței Atlanticului de Nord (NATO). Vice-ministrul rus de Externe a spus că acest lucru se...

Pensionarii primesc cadou de Paști de la Guvern. Vor primi banii în avans

Guvernul a adoptat în şedinţa de joi hotărârea care permite plata pensiilor înaintea sărbătorilor de Paşti, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu, subliniind că demersul...
Ultima oră
Pe aceeași temă