9.5 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăȘtirile zileiCinci străini au încercat să iasă ilegal din România

Cinci străini au încercat să iasă ilegal din România

Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Satu Mare, în cooperare cu lucrători din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Berveni, au identificat în localitatea Oar, la circa 500 metri de granița cu Ungaria, două persoane care se deplasau pe jos, spre frontieră, a informat un comunicat de presă al Poliţiei de Frontieră a României.

În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că persoanele respective sunt cetăţeni din Tunisia, în vârstă de 20, respectiv 31 ani, care solicitaseră azil în România.

Cei doi tunisieni au declarat că intenţionau să ajungă în Franţa, pentru a-şi găsi locuri de muncă.

Pe de altă parte, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare (judeţul Timiş) au observat, în apropierea frontierei, pe direcţia localităţii Cenad, trei persoane care se deplasau pe jos, spre graniţa cu Ungaria. Cele trei persoane au fost conduse la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră, unde s-a stabilit că sunt cetăţeni irakieni, cu vârste cuprinse între 33 si 63 de ani.

Cei trei irakieni au declarat că ar fi vrut să ajungă în Germania, pentru a-şi găsi locuri de muncă.

În ambele cauze, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat a României.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Attila Varga, judecător la CCR, a fost internat în stare gravă la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti

Judecătorul Varga Attila de la Curtea Constituţională a României a fost internat, miercuri, în stare gravă, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, au precizat...

Românii pot avea succes la Eurovision! Trebuie doar să demonstreze că au avut părinți de același sex: Decebal și Traian

România ar putea accede din nou cu succes în viitoarele finale din cadrul concursului Eurovision, poate chiar cu șanse la trofeu. Concurenții din țara...

Robert Fico, premierul slovac, este supus unei operaţii “foarte complicate” la Spitalul Roosevelt din Banska Bystrica

Premierul slovac Robert Fico este supus unei operaţii "foarte complicate" la Spitalul Roosevelt din Banska Bystrica, după ce a fost împuşcat de cinci ori...
Ultima oră
Pe aceeași temă