14.3 C
București
luni, 16 septembrie 2024
AcasăInternaționalPrima victimă în atacul de la liceul din Georgia ar fi o...

Prima victimă în atacul de la liceul din Georgia ar fi o profesoară de origine română

O profesoară de origine română ar fi una dintre victimele atacului armat produs ieri la un liceu din statul american Georgia. Informaţia venită din rândul comunităţii româneşti de peste Ocean nu a fost confirmată încă de autorităţi, transmite Antena1.

Atacatorul este un băiat de 14 ani care a deschis focul cu o armă semiautomată şi a omorât doi elevi şi doi profesori. Alţi nouă oameni au fost răniţi. Deocamdată nu se ştie motivul atacului, dar autorităţile l-au reţinut pe principalul suspect. El era în atenția autorităților din SUA, după ce, în anul 2023, a postat pe reţele sociale mesaje în care ameninţa cu un atac armat la şcoală.

Profesoara ar fi fost prima ucisă

Doi elevi şi doi profesori şi-au pierdut viaţa într-un atac înfiorător la un liceu din Statele Unite, după ce un adolescent de doar 14 ani a deschis focul în instituţie. Una dintre victime este o profesoară de matematică despre care se crede că este de origine română. Christina Irimie ar fi fost prima ucisă, scriu cunoscuţii pe site-urile de socializare.

Alţi nouă oameni au fost răniţi, însă sunt în afara oricărui pericol. Adolescentul s-a predat imediat şi urmează să fie judecat pentru crimă.

Christina Irimie avea 53 de ani şi era profesoară de matematică la liceul Apalachee din statul Georgia. Ar fi fost prima victimă a atacului care nu are nici explicaţii… nici sens. După ea, un alt profesor şi doi elevi au fost ucişi cu sânge rece.

Imediat, o strângere de fonduri a fost lansată de comunitatea românească din regiune şi a reuşit să strângă peste o mie de dolari. Alţi profesori de origine română îşi amintesc cu drag de profesoara care este acum lăudată de elevi şi părinţi deopotrivă.

„Viața ei a fost dedicată modelării minților și inimilor studenților și a comunității. Membră remarcabilă a comunității românești din Atlanta, Georgia, lasă în urmă un vid greu de înlocuit.” (SURSA: gofundme.com)

Desfășurarea atacului de la liceul Apalachee este una desprinsă dintr-un film de groază


Teroarea de la liceul Apalachee s-a dezlănţuit la ora 10 dimineaţa, după adolescentul de 14 ani, elev al instituţiei, a deschis focul. Aproape două mii de copii şi zeci de profesori s-au adăpostit pentru a scăpa de sub ploaia de gloanţe.

„Ne vedeam de treaba noastră şi, dintr-odată, s-a auzit prima împuşcătură. După aceea, profesoara noastră s-a uitat pe fereastră şi ne-a spus să ne punem pe jos şi auzeam numai „poc, poc“. Apoi, când am fost scoşi afară, am văzut foarte mult sânge. A fost oribil”, povesteşte o tânără.

Speriaţi că vor ajunge următoarele victime ale atacatorului, unii dintre liceeni au trimis familiilor mesaje de rămas-bun.

„Eram acasă şi fratele meu mi-a dat un mesaj în care scria că mă iubeşte. Şi mă întrebam ce se întâmplă. A început să-mi spună că există un atacator şi scria pe grupul de familie, iar după a zis că l-a văzut pe atacator. Sora mea a spus că a auzit pe atac şi că totul era închis”, spune sora unui elev.

Atacatorul are doar 14 ani

Elevii au fost duşi, mai apoi, pe un stadion de fotbal din apropiere. Suspectul, identificat ca fiind Colt Gray, s-a predat rapid după intervenția poliției.

„Suspectul este un tânăr de 14 ani, elev la acest liceu. A fost luat în custodia poliţiei şi va fi acuzat de crimă. Mai mult, va fi judecat ca un adult, îl vom privi ca pe un adult”, a declarat Chris Hosey, director biroul de investigaţii Georgia.

O colegă de clasă a atacatorului spune că tânărul a părăsit clasa la începutul orei de algebră şi, când s-a întors, avea arma la el. Ar fi bătut la uşă pentru a fi lăsat înăuntru, dar unul dintre colegii săi, care a observat că este înarmat, nu l-a lăsat să intre.

„Nu prea vorbea în general. Era destul de tăcut. De obicei nu era aici, nu venea la şcoală sau chiulea. Chiar şi atunci când vorbea, erau răspunsuri de un cuvânt sau foarte scurte”, spune o colegă.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Accident cu două persoane decedate după ce o autoutilitară s-a răsturnat

Două persoane au murit şi trei au fost rănite, în noaptea de duminică spre luni, într-un accident produs pe DN 13B, între localităţile Praid...

Giurgiu dă lovitura! Biletul de milioane al premiului la Loto, a fost jucat în oraș

Acesta este al doilea câştig la Joker de categoria I, obţinut în acest an Biletul norocos a fost jucat la o agenţie din Giurgiu. Marele...

Un ieșean a sunat nejustificat la numărul unic de urgență 112 de 15.000 de ori

Un ieșean deține recordul de apeluri nejustificate la 112. Acesta a sunat de nu mai puţin de 15.000 de ori la numărul unic de...
Ultima oră
Pe aceeași temă